Diferenţele de temperatură ne afectează starea de sănătate

186

Ne apropiem cu paşi repezi de finalul verii, iar toamna deja îşi face simţită prezenţa. Diferenţa dintre temperaturile înregistrate pe timpul nopţii şi cele din timpul zilei, dar şi schimbările de presiune atmosferică influenţează în mod negativ sănătatea organismului uman. Cei mai afectaţi sunt cronicii, cardiacii, cei care suferă de reumatism şi persoanele cu afecţiuni neurologice. Specialiştii le recomandă cetăţenilor să îşi ia medicamentele prescrise de medici şi să ţină cont de sfaturile acestora.

De câteva zile, ne confruntăm cu dimineţi foarte răcoroase şi după-amiezi cu temperaturi destul de ridicate. Aceste diferenţe mari de temperatură au un efect negativ asupra organismului uman. „Diferenţele mari de temperatură nu sunt bune deloc pentru noi. Organismul este în permanenţă obligat să se adapteze, este vorba despre vasodilataţie şi vasoconstricţie. Astfel, pe un organism îmbătrânit, de exemplu, pot să apară probleme de sănătate grave, cum ar fi accidentele vasculare; consumul de energie pentru adaptare este foarte mare”, explică medicul Mihai Moisescu.

Măsuri pentru evitarea îmbolnăvirilor
În această perioadă, pentru a evita îmbolnăvirea sau agravarea problemelor de sănătate deja existente, este recomandat să se evite diferenţele mari de temperatură, să se adopte vestimentaţii adecvate dimineţilor reci şi aşa mai departe. „În special cardiacii, cei cu probleme vasculare şi cei cu afecţiuni neurologice trebuie să-şi ia măsuri pentru a-şi proteja sănătatea. Trebuie evitate diferenţele foarte mari de temperatură. Trebuie să se îmbrace adecvat dimineaţa, chiar dacă spre după-amiază temperaturile cresc foarte mult. Când este cald este necesar să se consume lichide multe; alcoolul nu este bun şi nici cafeaua nu este indicată pe căldură”, menţionează Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
Specialiştii spun că organismul se adaptează la schimbările dure de vreme în două săptămâni. Este bine să ne luăm oarecare măsuri de prevenire a îmbolnăvirii şi acestea ar fi: înlocuirea tricoului cu o bluză cu mânecă lungă, evitarea expunerii îndelungate la frig, pentru că din cauza frigului şi a umezelii, mucoasa nazală se congestionează şi devine vulnerabilă la infecţii, precum guturaiul.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here