Au trecut 30 de ani de la căderea comunismului în România, ocazia cea mai nimerită de a evoca acel moment crucial pentru destinul societății românești. Din păcate, am asistat iarăși la o serie de manifestări cu manipulări și dezinformări grosolane în spațiul public, încercându-se a se da și o directivă oficială de la cel mai înalt nivel al autorităților statului român. Mai exact, președintele K.W. Iohannis, care în primul său mandat a tăcut mâlc, neexprimându-și măcar o părere despre evenimentele din decembrie ’89, s-a trezit deodată, la începutul celui de-al doilea mandat, să facă aprecieri cel puțin ciudate și să ,,decreteze” în sesiunea comemorativă din Parlamentul României teza ,,revoluției populare”. Dar mai bine să-l cităm pe imperatorul călăuzitor, care în calitatea sa de președinte al României ne avertizează și spune: ,,resping cu fermitate orice opinie(?!) care pune sub semnul întrebării existența unei revoluții anticomuniste, plătită cu jertfă de sânge, pentru libertate și democrație în Decembrie 1989”. Cu alte cuvinte, își permite să pună la colț pe oricine, continuând în dezacord cu realitatea și anume: ,,Niciun partid politic, niciun grup, nicio entitate și niciun român nu au dreptul să nege existența acestui eveniment crucial pentru devenirea democratică a României”.
Păi coane, domnule președinte, să fie aceste ziceri pentru spălare de creiere, că nu este departe timpul când iarăși, cei care dincolo de linia directoare a liderului suprem au și alte opinii publice vizavi de trecutul și de prezentul istoric, (dar nu numai) al neamului românesc, vor trebui să-și bage mințile în cap pentru că, intrând într-o nouă dictatură, și-au pierdut dreptul la libera exprimare? Numai că în cazul ,,decembrie ’89” adevărul trebuie spus până la capăt, evitându-se din discursurile pompoase ale politrucilor de astăzi exact concluziile aproape de finalitate ale procurorilor militari de la PICCJ, din care se desprinde clar ideea că în România a avut loc o lovitură de stat pusă la cale de către un grup de generali și civili, care au plănuit răsturnarea fostului regim și executarea lui Nicolae Ceaușescu. După cum și ceea ce din păcate evită să spună și procurorii care au investigat mijloacele violente, extreme, folosite pentru răsturnarea regimului ceaușist desi enigma, devenită realitate, este și rămâne certă implicarea puterilor străine la declanșarea sângeroaselor evenimente. Despre care spre curajul și cinstea lor, o spun istorici reputați din țară și de peste hotare. Desigur, nu încape nicio îndoială, că ieșirea în stradă a sute de mii de români în decembrie 1989 a fost una îndreptățită determinată de lipsurile și opreliștele majore ale vieții lor de zi cu zi, de îngrădirea libertății și drepturilor omului, îndurându-se condițiile inumane impuse de acel regim odios, în special de forțarea eforturilor populației pentru achitarea unei imense datorii externe.
În același timp, înlăturarea regimului comunist din România și executarea la fel de atroce a lui Nicolae Ceaușescu fuseseră puse la cale, în contextul falimentului și prăbușirii în domino a comunismului în Europa și nu numai. Mai cu seamă în urma întâlnirii de la Malta a celor doi președinți, ai SUA și Uniunii Sovietice – George Bush și Mihail Gorbaciov, acolo hotărându-se că: ,,cine nu înțelege necesitatea rapidă a reformelor în țările socialiste, va plăti curând foarte scump”. Or, Ceaușescu, informat chiar direct de la Moscova de către liderul sovietic s-a încăpățânat să nu înțeleagă acest avertisment și până la urmă avea să plătească cu viața. Iar de aici, nefiind posibilă o schimbare politică radicală pașnică, a fost aruncată scânteia tragicelor evenimente din decembrie ‘89, însoțită și de o campanie deșănțată de manipulări și dezinformări, forțându-se pe de o parte ieșirea masivă a românilor în stradă, iar pe de altă parte compromiterea, destabilizarea și slăbirea armatei române supusă unui permanent război psihologic, pe motivul că ar apăra regimul ceaușist. Numai că motivul era cu totul altul, dovada că pe teritoriul României și-au făcut apariția zeci de mii de “turiști” străini, reprezentanți diplomatici și o mulțime de reporteri veniți din lumea largă, grupuri de transfugi români, etc. (a se înțelege bine despre ce este vorba), văzuți cu precădere prin apropierea unităților și obiectivelor militare și strategice din întreaga țară, în vreme ce la frontierele României, în special la cele cu Ungaria și URSS, erau dislocate, inclusiv prin cooperare și coordonare comună, mari unități militare sovietice și maghiare, pregătite să declanșeze agresiunea și invadarea României. Erau de fapt scenarii puse la cale și pregătite în laboratoarele CIA, KGB, și Mossad, acționându-se simultan cu oficinele Europa Liberă, Vocea Americii, BBC, etc, care alimentau starea de spirit, grăbind transformarea nemulțumirilor generale într-o mișcare populară. Avea să fie un moment aproape de o catastrofă, inclusiv pentru integritatea teritorială a țării noastre, având în vedere că și autoritățile maghiare de la Budapesta pândeau momentul unei acțiuni concertate din afară și la care să fie parte activă pentru ca Ardealul să devină regiune autonomă și mai mult decât atât. Altfel spus, România se află în mare pericol, găsindu-se într-o situație în cea mai mare parte o asemănare cu evenimentele anilor 1940 din Transilvania și Moldova de peste Prut, când prin Diktate revizioniste externe a fost destrămată unitatea statală și rupte din trupul țării importante teritorii de drept și de fapt strămoșești. Iar direcția acestor scopuri mârșave au acționat serviciile de spionaj, cu precădere din țările vecine României, alimentând provocările grupurilor violente recrutate de așa-ziși revoluționari, care pentru a escalada deruta și psihoza oamenilor au devastat sediile unor instituții, magazinele și spațiile comerciale, dar și mai grav au fost atacate garnizoanele și comandamentele militare, în special din Transilvania (vezi cazurile de la Timișoara, Sibiu, Arad, Cluj, Dej, Târgu Mureș, etc). Era evident că se urmărea slăbirea forței miltare de coeziune și ripostă a armatei române, intensificându-se și acțiunile de dezinformare grosolană și manipulare în rândul populației, care vizau diseminarea neîncrederii în rolul și loialitatea armatei ca principal apărător al independenței, integrității și unității statului național român. S-a mers până acolo, încât pe fondul general de derută, se ajunsese la o situație de neîncredere și de fisură operativă comună chiar între comandamentele marilor unități militare, cu urmări ce puteau degenera într-un război hibrid, cu atât mai mult cu cât se vehicula mereu ideea că armata română acționa împotriva propriului popor.
În schimb, s-a ocolit voit de către cei care au diriguit România după dec ’89, anume că, în ciuda momentelor de confuzie ale acelor zile tragice, cu vărsările fratricide de sânge, comandamentele de mari unități militare nu s-au pierdut cu firea și au hotărât să treacă la apărarea granițelor țării, stopând din fașă o iminentă agresiune militară externă, cu precădere dinspre Estul și Vestul României. Era cu certitudine misiunea patriotică a momentului, de apărare cu orice preț a hotarelor țării, nicidecum apărarea regimului ceaușist, militarii având la rândul lor aceleași nemulțumiri la fel ca toți românii față de odioasa dictatură comunistă. Deci cu atât mai ciudată și regretabilă este poziția oficială a actualei conduceri a statului de a culpabiliza armata română în derularea întâmplărilor din decembrie 1989, armată care avea să-și facă încă o dată cu onoare datoria față de țară, potolind de la bun început o altă încercare iredentist-separatistă, în martie 1990. Altfel, mesaj trunchiat și mincinos transmis și în Parlamentul European cu ocazia împlinirii celor 30 de ani de la declanșarea evenimentelor și bineînțeles de comemorare a eroilor, căzuți pentru libertate și democrație, între alții și de către fostul președinte al României, Traian Băsescu. Adică nimeni altul decât fostul informator și turnător securist sub numele de cod ,,Petrov” și cel care cu ajutorul nemijlocit al serviciilor secrete și de forță, interne și externe, dar și printr-o grosolană manipulare de credulizare a românilor și de fraudă electorală, avea să obțină două mandate de șef al statului român. Pentru că, abia după terminarea ultimului mandat să-i fie dat în vileag trecutul de comunist-securist notoriu sinistrului personaj și care acuma cu tupeul și nerușinarea sa nemărginită, să afirme în Forumul European că ,,milioanele de români care au ieșit în stradă, au fost în fața gloanțelor Armatei Române, întoarse împotriva propriului popor”(!?). Un gest extrem de urât care, dincolo de falsitatea afirmațiilor acestui individ, totul și toate aveau să fie intenționat premeditate, aruncându-se una dintre cele mai mari mizerii și dezinformări în spațiul european asupra bravei armate române. În schimb, T. Băsescu și toți profitorii politici post-decembriști, ajunși, unii sau alții pe căi oculte în înalte demnități publice, dându-se acum de “ceasul morții” că ar avea merite și în desfășurarea evenimentelor din decembrie ’89, deci purtătorii flamurei democrației în România, refuză după cum mai spuneam, să le spună oamenilor adevărul până la capăt. Din care motive, să nu afle tot românul că în acele zile de foc și de mare pericol pentru țară, când armata în loc să-și exercite misiunea de apărare a granițelor, avea să fie supusă unor diversiuni și presiuni teribile de spionaj radioelectronic, cu sute și mii de semnale luminoase apărute pe ecranele radiolocatoarelor, cu ținte, invazii și atacuri simulate, aeriene și terestre, șamd? Iar în această direcție avea să se acționeze atât din interior, dar mai ales din exteriorul țării, inclusiv pentru distrugerea serviciilor de informații și contrainformații ale armatei, deschiderea granițelor și pregătirea agresiunilor din afară, evident urmărindu-se destrămarea statală a României.
După cum, se ocolesc și informațiile despre fenomenul ,,vizitatorilor” în miez de decembrie 1989, ce bântuia ca o stafie întreaga Românie și cum spuneam mai cu seamă în aproprierea marilor garnizoane și unități militare, noduri strategice etc., declanșând prin mijloace tehnice sofisticate, prin posturi radio clandestine și chiar prin televiziunea publică, acaparată de către puciști și servanții viitoarei puteri, tot felul de zvonuri false. De aici aveau să apară și acele ordine ciudate primite de unele unități militare de a apăra anumite obiective importante, deși acestea erau deja sub paza altor comandamente militare. De unde și marile confuzii (trăgeau militarii, unii împotriva altora (?!) care au produs în rândul armatei române masacrele din fața sediului MAN și asasinarea luptătorilor USLA, marea tragedie de la aeroportul Otopeni unde au fost uciși zeci de militari nevinovați, șamd. De asemenea, armata în vâltoarea acelor imense diversiuni, piste false și provocări cu tot felul de intruși, agitatori și scormonitori de rele, infiltrați printre sutele de mii de oameni ieșiți în stradă, avea să fie depășită adeseori de acest cumplit război psihologic și nevoită să riposteze la provocări, înregistrându-se, din păcate, tragice evenimente, cu morți și răniți și în rândul populației pașnice. În același timp, unitățile militare opunându-se unele altora, aveau să-și autoproducă, dincolo de lipsa unei cooperări de acțiune, pierderi importante în oameni și tehnică militară, dar și distrugerea sub focul gloanțelor a multor obiective, clădiri și instituții publice, așa cum a fost cazul Bibliotecii Centrale Universitare din București. Iar, acele zvonuri ticluite despre așa-zisele unități speciale ale lui Ceaușescu, chipurile alcătuite din asasini arabi, crescuți și pregătiți încă din copilărie în România și care aveau să înfricoșeze în extremis populația, era doar ținta autorilor loviturii de stat de a motiva solicitarea ajutorului militar sovietic, urmărindu-se astfel nu doar a culpabiliza și compromite armata română, dar și distrugerea sistemului de apărare a țării și siguranței naționale.
Așadar, fără a nega contribuția hotărâtoare a poporului român la căderea comunismului, este bine să se afle și motivele implicării forțelor străine care au ochestrat și inflamat și mai mult mersul violent al acelor evenimente, după cum spuneam, cu vărsări fratricide de sânge și instaurarea ulterioară a noilor regimuri de putere ce aveau, din păcate, să înșele amarnic speranțele românilor și să arunce țara într-o altfel de stare de haos, sărăcie și mizerie. Pentru că, dincolo de libertatea de exprimare și mișcare, parțial câștigată, puterea în România avea să intre după decembrie ’89, prin fraudă și mojicie imorală pe mâna unor oportuniști și profitori ce își ascund apucăturile de carnasiere feroce în spatele votului ,,secret de conștiință” al boborenilor creduli și fără învățare de minte. Și de aici pleacă toate relele în România postcomunistă, cu personaje politice pe cât de nevrednice și incapabile, pe atât de jenante ca structură civică, morală și de comportament. Iar pe de altă parte, fără îndoială, inventându-se instituții damblagite și obediente puterii, indiferent că se cheamă parlament, guvern, justiție, presă, administrație și ordine publică, etc. Nu în ultimul rând, din păcate, o stare de fapt, devenită pentru cârmuitori ,,virtuți forte” și anume una bazată pe un concubinaj pervers al noii protipendade politice de tip interlop, pe imoralitate și corupție, dezbinare și trădare națională, de aservire oarbă în fața marilor ,,aliați strategi” din structurile UE și Euro-Atlantice, în vreme ce dinspre granițele țării cu vecinii hungarici și putiniști, dar nu numai, se simte tot mai mult mirosul otrăvit al urii și antiromânismului, uneltindu-se vârtos la dezmembrarea României…
DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!
Prof. VASILE IROD
