Senatul Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a luat act, în ședința din 6 iulie, de demisia din funcția de decan interimar al Facultății de Inginerie și Dezvoltare Durabilă, Cristinel Popescu. Profesorul Popescu fusese numit doar cu o lună în urmă în funcția de decan, acesta înlocuindu-l pe Dan Dobrotă, devenit incompatibil în funcție, urmare a promovării soției sale, acesta fiind și liderul de sindicat al singurei structuri sindicale din cadrul universității de stat din Târgu-Jiu.
Tot Senatul a decis, în aceeași ședință, înlocuirea universitarului cu prof.univ.dr.ing. Cătălin Iancu. Noul decan va exercita funcția cu caracter temporar.