Orașul Timișoara, chiar în timpul întâlnirii pentru sărbătoarea absolvirii, cu mult timp în urmă, a uneia dintre promoțiile de TCM-iști, este gazda unei expoziții Brâncuși. Drumul de la gară la reședința soțului meu, Aurel, îl facem în compania gazdei și a șefului de promoție, mare pasionat de lucrările lui Constantin Brâncuși, dar cum oamenii nu mai spun demult adevărul, ci îl ocolesc și îl încifrează de nu se mai vede sărmanul de el dintre ascunzișuri, întreabă pe gorjenii rătăciți la Timișoara pentru sărbătorirea unui respectabil număr de ani de la absolvirea facultății:
-Oare veți vrea să vedeți expoziția?, întreabă gazda!
-Nu neapărat, răspund gorjenii!
-Poate dacă aduc și Masa Tăcerii, spune șeful de promoție!
De ce nu are Gorjul, ca și Doljul, un scriitor precum Sorescu?
În cadrul ,,Festivalului Teatrului Elvira Godeanu”, am fost săptămânile trecute să vizionez spectacolul ,,La Lilieci” de Marin Sorescu. Frumos. Din păcate sala era aproape goală, că era spectacol de-al teatrului local, iar snobii de gorjeni, merg mai mult la spectacolele jucate de Bucureşti, de Cluj, dar… cine să mai iubească Oltenia, reprezentată prin autorul din Jiul de la Vale (Dolj) și actorii din Jiu de la Munte (Gorjul)? Surpriza, deși unii zic că Marin Sorescu nu e bășcălie, nu e nicidecum cum le-a ieșit regizorului sau tânărului secretar literar și, nu în ultimul rând, actorilor Teatrului „Elvira Godeanu” este că eu am regăsit pe scenă casa copilăriei mele, interiorul acela, cu masa rotundă cu scăunelele ce așteaptă nepoții să mănânce, cu cărpătorul și oala de pământ, cu lingura de lemn, coșul cu ștergar, ligheanul de spălat, găleata, damigeana cu furtunul, postava, toate au pe cine aștepta… masa de parastas și lumânările, icoana de deasupra patului, covorul de pe perete, tablourile și pozele, două toiege, războiul de țesut, baticul și basca, podul cu bârnele afumate de focul de care s-au salvat, se arată vesele… asta era o versiune bună, că oricum noi, gorjenii, nu ne-am despărțit de-a lungul timpului, cum nu ne despărțim de cănuța cu țuică, nici de râsu-plânsu!
Surprizele nu au încetat să apară: între cei trei spectatori, am fost eu și medicul de familie al părinților mei. Persoană necunoscută de mine fizic dar care și-a dovedit interesul în așa fel față de scrisul meu încât ar fi găzduit ființa mea în momentul unei efuziuni literare, astfel că, în vila proprietate personală decorată cu tablouri pictate de dumneaei, de la Rânca, să se nască o capodoperă. Doamna doctor mă cunoștea și mi-a zis: „n-avem și noi, gorjenii, un scriitor ca Sorescu pentru doljeni, să nemurească și felul nostru de a fi, cu ticuri, obiceiuri, fire, vorbe!”
Ajunsă la Timișoara, cu ocazia unei sărbători în familie, răsfoiam ,,Dicționarul de arhaisme și regionalisme din Gorj”. Îmi doream să fac o prezentare a cărții. Alături de mine a venit și Lidia, colega de facultate a soțului meu. Ia să caut eu pe Wikipedia: scriitori din Gorj! Citeam în continuare și îmi exprimam neputința în fața unor aspecte negative ale vieții, pe care le scot la iveală autorii dicționarului amintit… și mă trezesc compătimită de-a dreptul: Dar aveți eroi! Suficienți! Așa arată Wikipedia! Dar scriitori Gorjul nu are! Mă, săracii de voi, gorjenii ăștia! Să n-aveți și voi un scriitor!
Dar ce-au cei ce scriu în Gorj? Să îmi răspundă Dicționarul!
Văzând că eroi avem, dar scriitori nu, mi-am propus să citesc în continuare ca să înțeleg ce ar avea cei ce privesc cu râvnă spre nemurirea pe care numai arta ți-o poate da?
Chit că nu place nimănui ceea ce este arhaic, nu umple sălile subiectul iar succesul de casă e lipsă, fiindcă spectacolele de la Bucureşti sau din alte localități au beneficiat de săli pline iar ,,La Lilieci” a dat chix, să vedem, în continuare ce pot avea cei ce scriu, folosind astfel, unele cuvinte ce ajung să fie folosite mai puțin și trec în fondul pasiv al limbii, altele se folosesc mai mult, fiind cunoscute de mai mulți vorbitori, tocmai datorită realităților societății contemporane la care se referă. Ce au scriitorii, în acest context arhaico-contemporan? (înv. și reg.): Danie făcută unei mânăstiri sau biserici, ofrandă, afierosire și cei ce scriu trebuie să se mai afierosească, să se dedice, să se consacre, să facă danii. Până atunci afierosire degeaba. Risipire, dedicare, danie și liniștea pe care și-o dă doar un lucru bine făcut nu vine iar cei ce scriu mâncă azme de aluat nedospit, coapte de obicei sub spuză. Bagsáma că (înv. și reg.): Pare-mi-se, probabil, mi se pare (că) este un bai (baiu), baiuri, s.n. (reg.): Necaz, încurcătură, supărare, belea, bucluc mare pe Gorj. Dacă nu este să fie împiedicați în adevărul tuturor adevărurilor bălmojească (reg.): (încurcat, amestecat, zăpăcit) cei ce scriu aici sunt unul bezmetic, unul beteag, altul bibic, sau bibiloi, sau e încă mic și are bibiron, dar poate fi și bic, ori are mintea într-un bivuac… ori e bleandră. Unul poate e bleau, ori are apucătura de a se blejdi, ori e simplu boitar, sau e bolnav cel ce scrie de bojog și face oftică de ciudă că-l întrece altul, sau e boieros. Și abia am citit cuvintele de la litera B.
Ce-a glăsuit Lidia către gorjenii care scriu
Dacă nici acum, că locul și-a găsit Stegarul, putătorul bairacului, nu se va găsi unul bătătarnic, odată ce are berechet de cuvinte regionale din spațiul gorjenesc, ori ,,la umbra marilor arbori nu crește iarbă”, arborele acesta fiind Brâncuşi!
– Nu îl luăm pe șef! Auzi? Îi vom spune că nu au putut aduce Aleea Scaunelor! Hai să vizităm expoziția lui Brâncuşi!
Dacă nici acum, când Izabela Burcea și tatăl său, Gigi Bușe, au fost bătătarnici și au adunat cum numai ei au știut, mergând pe rute culturale necunoscute nouă, cititorilor, berechet de cuvinte regionale și arhaice din spațiul gorjenesc, și prezentate aici, unde domnește spiritul tuturor cărților, la bibliotecă, de Ziua Dicționarului. Dacă cercetarea nu va avea continuitate, iar strădania și pasiunea să meargă mai departe, liniștea lucrului bine făcut se poate așterne peste ,,Dicționare”… și peste munca depusă pentru întărirea spiritului gorjenesc în spațiul gorjenesc și nu numai.
Nu mi-am propus să fiu eu aceea care voi nemuri spațiul gorjenesc cu operele mele, dar celui ce va îndrăzni să viseze acest lucru trebuie să știe că acum îi va fi mai ușor, iar dacă acesta nu va fi și nu va fi ,,contemporan cu noi, să știe că acest fapt, adică apariția lui, se poate petrece de-acuma cu orice inerție, fiindcă timpul arhaic a fost deja încremenit într-un ,,Dicționar de arhaisme și regionalisme din Gorj”, cel al doamnei Izabela-Dorina Burcea și a tatălui său, Gheorghe Bușe.
Victoria Stolojanu-Munteanu
