Craiovenii, frustraţi după egalul cu Chiajna: “Ratăm prea mult!”

251

Universitatea Craiova a avut în mână meciul cu Concordia Chiajna, dar o execuţie superbă a lui Marian Constantinescu a făcut ca partida din Bănie să se încheie nedecis, scor 1-1. Autorul primului gol din meci, Simon Măzărache, a admis că “juveţii” irosesc prea multe şanse, şi tocmai acest aspect i-a îndepărtat pe craioveni de podium. “M-aș simți și mai bine dacă prin golurile mele am fi mai sus în clasament. Pe noi nu ne-au surprins deloc adversarii, ne-am surprins noi că am ratat prea mult. Dacă fructificam măcar una din cele trei-patru ocazii pe care le-am avut la 1-0 am fi închis jocul fără probleme”, a spus Măzărache.
Un alt om de gol al Craiovei, Andrei Ivan, a promis că se va revanşa în partida viitoare: “Am pierdut două puncte care erau foarte importante pentru noi în lupta pentru podium. Nu am făcut cel mai bun joc al meu, dar îmi voi reveni la următorul joc și voi marca. Ne vom bate cu fiecare echipă de la egal la egal. Vom juca la victorie cu Voluntari și Botoșani, pentru că vrem să avem moral bun înaintea duelului cu Steaua de pe Național Arena”.
“Am controlat meciul în mare măsură. Am avut o groază de ocazii, faze multe de poartă, numai că ne lipsește ultima execuție. În continuare, producem ocazii, doar că ratăm. Ne-am descoperit, am riscat, iar fotbalul ne-a pedepsit, poate prea dur: nu meritam să luăm gol scos din pălărie”, a declarat antrenorul Gheorghe Mulțescu.

Universitatea Craiova – Concordia Chiajna : 1-1
Au marcat: Măzărache 52 / Constantinescu 75
Stadion: Extensiv, suporteri: 4.500
Universitatea: Calancea – Popov, Kay, Acka, Vătăjelu – Madson – Ivan, Bancu (74 Gustavo), Băluță (64 Zlatinski) – Rocha, Măzărache (83 Rambe). Rezerve: Popescu, Gustavo, Briceag, Rambe, Dumitraș, Zlatinski, Manea. Antrenor: Gheorghe Mulțescu.
Chiajna: Bălgrădean – Bărboianu, Melinte (54 Serediuc), Koenders (46 Tincu), Bucurică – Grădinaru, Buleică, Costin, Roșu (74 Constantinescu)– Cristescu, Pena. Rezerve: Drăghia, Feussi, Tincu, Serediuc, Răducanu, Constantinescu, Asanache. Antrenor: Emil Săndoi.
Arbitri: H. Feșnic, V. Avram, F. Păunescu. Rezervă: M. Balaci
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here