Costuri reduse cu peste 40% la iluminatului public din Târgu-Jiu

1361

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a reușit să reducă la aproape jumătate factura pentru iluminatul public. Acest lucru se datorează modernizării și eficientizării sistemului de iluminat public printr-un proiect pe fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro.
„Deja s-a implementat o mare parte a proiectului, avem sectoare importante unde funcționează în acest moment noul sistem de iluminat și, observând modul în care se muncește acum, am putea trage concluzia că lucrările s-ar putea finaliza chiar mai devreme.
În timp ce unele localități din țară au fost nevoite să renunțe la iluminatul public din cauza costurilor tot mai mari, grație acestui proiect, municipiul Târgu Jiu a redus costurile cu peste 40%.
Totodată, acest proiect este interconectat cu alte proiecte cu finanțare europeană, precum modernizarea infrastructurii de transport în comun și INFOTRAFIC”, a precizat primarul Marcel Romanescu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here