În data de 7 aprilie 2019, un număr de șapte beneficiari ai Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale (CSCCNS) Târgu-Jiu au participat la o acțiune de împădurire, desfășurată în comuna Negomir. Activitatea a fost organizată de către Asociația „TEAM for NEXT GENERATION”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Comunei Negomir, precum și cu Serviciul de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare (SJGDAS) Gorj, făcând parte din campania națională „Plantăm fapte bune în România”.
„Prin facilitarea participării celor șapte tineri la această activitate, care s-a realizat pe bază de voluntariat, personalul de specialitate al CSCCNS Târgu-Jiu, a urmărit, pe lângă realizarea scopului inițial al acțiunii, acela de prevenire a alunecării de teren prin împădurire, și oferirea unei șanse tinerilor care urmează să părăsească sistemul de protecție, să-și formeze și să-și dezvolte o serie de abilități privind deprinderile de viață independentă, precum și crearea de noi oportunități în ceea ce privește petrecerea timpului liber și de socializare”, a declarat Laurenţiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.
Izabella Molnar