Condescu, la bară cu Ciurel pentru cotizaţiile sindicaliştilor

307

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, a acţionat în judecată Complexul Energetic Oltenia (CEO), condus de Laurenţiu Ciurel. Cererea de chemare în judecată a CEO a fost înregistrată miercuri, pe rolul Tribunalului Gorj, primul termen în proces urmând să aibă loc chiar săptămâna viitoare. Condescu apelează el de data aceasta la o ordonanţă preşedinţială, care, o dată aprobată de instanţă, ar obliga conducerea CEO, şi implicit i-ar forţa mâna lui Laurenţiu Ciurel, să oprească pe ştat cotizaţia sindicală şi cea pentru FNME, membrilor de sindicat din CEO. Liderul FNME speră astfel să se revină la vechea procedură de virare a cotei sindicale a membrilor din salarii, direct în contul federaţiei şi a sindicatelor, lucru oprit la cererea lui Ciurel care a găsit metoda de a sista furnizarea acestor bani spre organizaţiile lui Condescu.

Dacă, prima oară, Laurenţiu Ciurel, a dat în judecată FNME şi pe Marin Condescu pentru a-l obliga pe cel din urmă să elibereze spaţiul ocupat din Debarcader, încă neeliberat de televiziunea sindicatelor, proces pierdut, pe fond, de către şeful CEO, miercuri a venit rândul lui Condescu să solicite ordonanţă preşedinţială la instanţă, dar pentru cotizaţiile sindicale. Condescu s-a adresat astfel pe data de 24 iulie Tribunalului Gorj împotriva CEO, solicitând pe baza unei ordonanţe preşedinţiale să se tranşeze problema acută a cotizaţiilor sindicale pe care Ciurel nu mai vrea să le oprească din salariile membrilor. Condescu crede însă că instanţa îi va da dreptate şi va obliga CEO să revină la sentimente mai bune, cu atât mai mult cu cât a tot fost lăsat să conducă, CS Panduri.
Primul termen în proces va avea loc pe data 30 iulie, instanţa trebuind să aprobe sau să respingă imediat solicitarea lui Condescu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here