Componența ATOP, validată de consilierii județeni

516

Potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare (art. 17, alin. 3), și Regulamentului de organizare și funcționare a autorității teritoriale de ordine publică, aprobat prin HG nr. 787/2002 (art. 7), desemnarea nominală a autorității teritoriale de ordine publică este validată de Consiliul Județean pentru o perioadă de 4 ani. Astfel, joi, 28 iulie, s-a validat componența nominală a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Gorj, chiar dacă unul dintre consilierii PNL și-a exprimat nemulțumirea vizavi de anumite persoane prezente în ATOP.

Numirea fostului președinte al Consiliului Județean Gorj în ATOP a fost una dintre nemulțumirile consilierului PNL Dan Vâlceanu, care nu a ezitat să-și exprime punctul de vedere în cadrul ședinței din 28 iulie: “Avem de-a face cu o situație destul de neplăcută. Adică este sub demnitatea fostului președinte al Consiliului Județean să solicite și să primească un post în ATOP, după ce dânsul declara că cei care intră în ATOP o fac pentru a lua o indemnizație. Dacă am ajuns ca un fost președinte de consiliu județean să fie tratat ca un asistat social, înseamnă că e grav. (…) Dacă puteți să-mi spuneți cine este doamna Lorincz Rozalia și ce comunitate reprezintă, că domnul Nelu Pavel înțelegem ce comunitate reprezintă. Dar domnul Ion Călinoiu și doamna Lorincz Rozalia – Doina ce comuntități reprezintă”.

Popa rămâne președinte
În urma votului consilierilor județeni prezenți la ședință, s-a validat Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Gorj în următoarea componență nominală: Popa Valentin, Consilier județean – Președinte; Șarapatin Elvira, Consilier județean; Milosteanu Gheorghe, Consilier județean; Prunariu Mihai-Octavian, Consilier județean; Vasilescu Maria, Consilier județean; Borcan Marius, Consilier județean; Călinoiu Ion, Reprezentant al comunității; Lorincz Rozalia – Doina, Reprezentant al comunității; Pavel Nelu, Reprezentant al comunității; Arjoca Sorin-Gabriel, Subprefectul județului Gorj; Dascălu Marius Costinel, Comisar – șef de poliție, Împuternicit Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj; Lăzăroiu Alin Constantin, Comisar de poliție, Reprezentantul Corpului Național al Polițiștilor, Consiliul Teritorial Gorj; Popescu Florin, Colonel, Inspector, șef, Inspectoratul de Jandarmi Județean “Tudor Vladimirescu” Gorj; Dumitrașcu Liviu Mihăiță, Colonel, Inspector șef, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Lt. Col. Dumitru Petrescu” al județului Gorj; Urdea Florin, Director executiv Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu. “Dat fiind faptul că, în sală, la momentul dezbaterii și deliberării au fost 27 de consilieri județeni și rezultatul a fost de 15 voturi pentru și 12 împotrivă, legea spune că majoritatea simplă din cei prezenți în sală duce la aprobarea proiectului de hotărâre. Noi vorbim pe lege. Restul comentariilor nu-și au rostul”, a confirmat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Cu ocazia validării componenței nominale a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Gorj s-a stabilit o indemnizație de ședință în cuantum de 15% din indemnizația președintelui Consiliului Județean Gorj, ce va fi suportată din bugetul propriu al Consiliului Județean Gorj.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here