Compartiment de Primiri – Urgenţe, la Rovinari

359

_MG_7532Conducerea Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari a reuşit să obţină promisiunea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii în vederea înfiinţării unui Compartiment de Primiri – Urgenţe (CPU). Odată cu înfiinţarea acestuia, unitatea spitalicească rovinăreană ar putea să şi angajeze câteva cadre medicale.

Procesul de modernizare şi aducere a Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari la standardele cerinţelor europene continuă. Managerul acestei unităţi spitaliceşti a făcut demersurile necesare înfiinţării unui Compartiment de Primiri – Urgenţe şi chiar a smuls promisiunea Ministerului Sănătăţii pentru realizarea acestui proiect. „Deocamdată am numai promisiunea verbală de la Ministerul Sănătăţii, dar nu am văzut-o şi pe hârtie. Astfel, camera de gardă se urmează să se transforme în CPU, după care CPU va fi în curs de organizare, conform Ordinului MS 1706/2007”, precizează Robert Calotescu, managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari. Odată cu înfiinţarea CPU, la Spitalul din Rovinari se iveşte şi posibilitatea angajării de cadre medicale, fapt confirmat de managerul unităţii. De asemenea, vor fi achiziţionate şi aparate medicale specifice urgenţelor. Vom reveni cu amănunte după apariţia aprobării scrise Ministerului Sănătăţii în vederea înfiinţării Compartimentului de Primiri – Urgenţe la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here