Clasa pregătitoare, înapoi la grădiniţă

284

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prezentă, luni, la Târgu-Jiu cu ocazia deschiderii anului şcolar, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este exclusă introducerea clasei pregătitoare în grădiniţe.

Prezentă la festivitatea de deschidere a anului şcolar la Târgu-Jiu, Ecaterina Andronescu a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre eforturile extraordinare pe care le-a presupus organizarea clasei pregătitoare, în condiţiile în care pregătirile au început de la zero în urmă cu doar două-trei luni. “Anul şcolar a început în primul rând cu preocupările noastre pentru a realiza acest element de noutate, clasa pregătitoare. În urmă cu două-trei luni nu exista absolut nimic, nici bani, nici lucrurile demarate pentru ca anul şcolar să poată să înceapă. De aceea, eforturile au fost extraordinare şi din partea Guvernului, care a asigurat resursele, dar şi din partea celor care trebuiau să pregătească această clasă pregătitoare. Astăzi sunt bucuroasă că putem să spunem că clasa pregătitoare începe în condiţii normale. Toate cadrele didactice care intră la clasa pregătitoare sunt calificate. Am întâmpinat foarte multe dificultăţi şi s-au produs foarte multe perturbaţii, în sensul că sunt săli de sport care s-au divizat, şi-au pierdut obiectul de activitate, pentru că trebuiau să încapă undeva aceste clase pregătitoare. S-au desfiinţat laboratoarele din şcolile gimnaziale, laboratoarele de chimie, de fizică sau de biologie, discipline prin excelenţă experimentale, ca să poată face loc claselor pregătitoare şi multe asemenea lucruri”, a declarat Ecaterina Andronescu. Ministrul Educaţiei a precizat că, după primul semestru, se va face o evaluare a modului cum se desfăşoară cursurile în clasele pregătitoare în care va fi luată în considerare întoarcerea clasei zero la grădiniţă. “La jumătatea anului şcolar, deci după primul semestru, vom face o evaluare şi, sigur, ne gândim să întoarcem clasa pregătitoare la grădiniţă. Ea va rămâne în învăţământul obligatoriu, pentru că este normal copilul înainte de ciclul primar să intre într-o formă de pregătire şi toată lumea să intre în această formă de pregătire, dar trebuie să înlăturăm aceste aspecte despre care am vorbit, să redăm spaţiile destinaţiei pentru care ele au fost făcute”, a mai spus Ecaterina Andronescu. Ea a precizat că suma investită de minister doar pentru mobilierul pentru clasa pregătitoare a ajuns la 26 de milioane de lei.

R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here