Cimbrul este un arbust peren cu viaţă lungă, care creşte pe dealurile aride din preajma Mediteranei. Frunzele mici, verzi-cenuşii, cu marginile curbate în interior, acoperă ramurile subţiri ivite din tulpinile lemnoase. Din mai până în august apar conuri de flori mici, albe sau rozalii. Gustul cald şi înţepător şi aroma bogată a frunzelor fac din cimbru un condiment popular pentru o mulţime de preparate culinare. Părţile utile ale cimbrului sunt frunzele şi peţiolele florilor, care se recoltează la începutul sezonului de înflorire şi se usucă cu grijă, ferite de soare. Cimbrul uscat se foloseşte la prepararea de infuzii, pulberi pentru capsule şi produse farmaceutice ca siropurile pentru tuse.Din ele se poate extrage şi un ulei esenţial, care intră în compoziţia unor creme şi unguente antiseptice. O plantă înrudită, cimbrul spaniol, este folosită şi ea pentru calităţile antiseptice ale uleiului esenţial.
Compoziţie: printre compuşii activi din cimbru se numără: uleiurile volatile (carvacol, linalol, pinen, borneol, timol), taninurile, substanţele amare, sărurile minerale, mucilagiile.
Acţiune: antiseptic intestinal, stomahic, carminativ, coleretic, colagog, expectorant, calmant al tusei, diuretic, analgezic, tonic capilar, vermifug.
Indicaţii terapeutice: preparatele pe bază de cimbru sunt indicate în caz de: dispepsii, dischinezii biliare, viermi intestinali, plăgi, reumatism, gută, seboree. De asemenea, planta ajută la tratarea problemelor digestive precum: aerofagia, eructaţia persistentă, flatulenţa, digestia leneşă şi fluxul biliar sărac, precum şi la calmarea tusei, guturaiului şi astmului.Studiile au demonstrat că uleiul esenţial de cimbru este antiseptic, de aceea este recomandat adesea pentru tăieturi minore şi răni, ca şi pentru muşcăturile şi înţepăturile de insecte. Planta este prescrisă uneori în tratamentul afecţiunilor gingivale.
Administrare: frunzele proaspete sunt folosite pentru aromatizarea şi condimentarea preparatelor culinare, având şi efect terapeutic (ajută digestia, stimulează funcţia hepato-biliară, sprijină funcţia pancreatică);
Infuzia se prepară din 1- 2 linguriţe de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă clocotită care se lasă la infuzat 5-10 minute, apoi se strecoară şi se consumă 2- 3 căni pe zi. Sub formă de gargară poate fi administrat în amigdalite, faringite, laringite.
Tinctura se prepară din frunze şi inflorescențe (culese la soarele amiezii) puse într-o sticlă peste care se toarnă alcool de 60-70 de grade, se închide ermetic şi se lasă la macerat timp de 15 zile, se administrează câte 20 de picături de 3 ori pe zi pentru dischinezii biliare, dispepsii gastro-intestinale, viermi intestinali, enterocolite, tuse, bronșite.
Precauţii şi contraindicaţii
Până acum, cimbrul nu a prezentat efecte adverse, dar utilizarea excesivă nu este recomandată. În sarcină şi alăptare este recomandat un consum moderat de cimbru. Uleiul esenţial trebuie folosit doar sub supraveghere medicală.
Alexandra Cruceru
