Cercetat disciplinar! – Graure suspendat din funcţia de director al Termocentralei Halânga

418

Săptămâna trecută, Octavian Graure, directorul Termocentralei Halânga, aflată în subordinea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare(RAAN), a fost suspendat din funcţie timp de o lună, prin ordinul ministrului Energiei, Constantin Niţă. De asemenea, Graure, fost director general la Complexul Energetic Turceni, este cercetat disciplinar fiind considerat şi el vinovat pentru jaful de la RAAN Severin, deşi ocupă funcţia abia din luna martie a acestui an. RAAN se află sub sechestru, Regia fiind înglodată în datorii de peste 200 milioane de euro.

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare este la un pas de insolvenţă, perspectivele societăţii fiind sumbre, deoarece şefii acesteia nu mai găsesc nicio cale de redresare. Asta după ce o lungă perioadă de timp RAAN a fost o adevărată vacă bună de muls pentru firmele de transport cărbune, de pază, de construcţii şi alte servicii. Astfel deşi RAAN achita contractele cu întârziere, acum din cauza datoriilor, Regia nu mai poate achita mai nimic din debite. Cei ajunşi cu mâna întinsă la RAAN au apelat la birourile executorilor judecătoreşti, pentru recuperarea banilor de la societatea de stat, ajunsă astfel la executare silită. RAAN a ajuns acum sub sechestru, având la acest moment afectate autoturismele, locomotivele, clădirile, terenurile şi chiar sediul Regiei din Drobeta-Turnu-Severin. Sechestrul pus asupra bunurilor societăţii a mărit tensiunile din interior, completate săptămâna trecută cu noile decizii luate la nivelul conducerii regiei.

Suspendat, dar în concediu
Astfel, săptămâna trecută, directorul Termocentralei de la Halânga, numită şi Romag Termo, Octavian Graure, a fost suspendat din funcţie timp de o lună din ordinul Ministrului Energiei. Acesta a intrat în concediu de urgenţă, dar procedura la care a apelat nu-l va scăpa de cercetarea sa disciplinară. Graure este acuzat că ar fi pus şi el umărul la jaful de la RAAN, chiar dacă a avut funcţia doar cinci luni de zile.

Niţă taie în carne vie
Nu numai fostul director general al CE Turceni, Octavian Graure, a răspuns până acum cu funcţia, la RAAN urmând să cadă şi alte capete. La finalul lunii mai, de la vârful RAAN a fost schimbat şi Marius Preda, director al Regiei fiind Dan Andruşca, consilierul ministrului Niţă. La jumătatea lunii trecute, ministrul anunţa public că la RAAN Severin s-a creat un prejudiciu de peste 800 de milioane de lei, de care se face responsabilă fosta conducere. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, spunea că s-a cheltuit o sumă uriaşă pentru instalaţia de şlam dens, deşi nu este pusă în funcţiune. Mai mult decât atât, problemele de mediu trenează la această regie, care periodic este amendată de Garda de Mediu Mehedinţi pentru poluările cu praf. Ministrul a precizat că RAAN va intra într-un proces de reorganizare şi eficientizare, iar prejudiciul creat va trebui recuperat de la cei responsabili. “Acolo va urma un proces de restructurare, concomitent cu trimiterea la Parchet a tuturor celor care se fac responsabili de (…) modul în care a fost gestionată această regie”, a mai spus, luna trecută, Constantin Niţă.
Anamaria Stoica
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here