Centru special de înscriere pentru admiterea la liceu

268

Elevii, care provin din alte județe, dar doresc să participe la admiterea la liceu în Gorj, se vor putea înscrie la un centru organizat special pentru ei.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, candidații din alții județe se vor putea înscrie în perioada 8 – 12 iulie, la centrul ce va fi organizat chiar la sediul inspectoratului. În calendarul stabilit de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice se precizează că prima etapă de admitere în învățământul liceal de stat pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016-2017, va debuta pe 8 iulie, dată de la care vor putea fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a. Fişele vor fi verificate şi corectate în perioada 9 – 13 iulie, urmând ca pe 19 iulie să aibă loc repartizarea candidaţilor. Listele cu absolvenţii repartizaţi şi locurile neocupate ar urma să fie afişate pe 20 iulie, candidaţii având apoi termen până pe 29 iulie să-şi depună dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi. A doua etapă de admitere în învăţământul liceal de stat este programată în perioada 20 – 29 iulie; completarea fişelor de opţiuni în această etapă se va face pe 25 iulie, iar repartizarea computerizată pe 28 iulie. În perioada 1-4 august 2016, comisia judeţeană de admitere va rezolva situaţiile speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată, vor fi repartizaţi candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, precum şi cei care nu au participat la primele două repartizări computerizate. În zilele de 1 şi 2 septembrie se va face repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25% .
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here