Campanie de prevenire a furturilor în Piaţa Centrală din Târgu-Jiu

691

Poliţiştii gorjeni, ajutaţi de elevi voluntari, au desfăşurat joi, în Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu, o acţiune de prevenire a furturilor din buzunare, genţi şi locuinţe. Acţiunea a fost organizată în cadrul campaniei „Sărbători în siguranţă”.

Apropierea sărbătorilor pascale constituie întotdeauna prilej de bucurii şi emoţii. Cu această ocazie, fiecare dintre noi îşi programează cumpărături, deplasări de la domiciliu în minivacanţe, sau vizite la prieteni ori rude. Pentru ca petrecerea sărbătorilor să fie liniştită şi fericită, poliţiştii de prevenire din cadrul I.P.J. Gorj, cu sprijinul unor elevi voluntari din cadrul unui colegiu tehnic din municipiul Târgu-Jiu, au organizat ieri o acţiune de informare a cetăţenilor privind măsurile de autoprotecţie şi protejare a bunurilor. „La nivelul IPJ Gorj se desfăşoară campania „Sărbători în siguranţă” pentru prevenirea furturilor. Cu această ocazie, împreună cu un grup de voluntari de la Liceul Industrial nr. 2 Târgu-Jiu, am distribuit pliante cu recomandări pentru prevenirea infracţiunilor de furt, furturi din buzunare, poşete, genţi, şi furturi din locuinţele cetăţenilor aflaţi în Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu”, a declarat inspectorul Andrei Ion Lazăr. Pentru orice infracţiune la care sunt victimă sau martor, cetăţenii sunt sfătuiţi să apeleze la numărul unic de urgenţă 112.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here