Ca la noi, la nimeni – Vinerea Răstignirii Mântuitorului, întoarcerea spre adevărata credinţă

254

Motto: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” – Rugăciunea inimii
În Săptămâna patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mi s-au petrecut mai multe lucruri nelalocul lor. Unele cauzate de calculator. Şi totuşi, după ce nu-mi mai răspunde la comenzile date de mine prin tastatură, după dispariţia unui text întreg dintr-un folder s-a produs o minune.
Dacă minune poate fi numită primirea unui mesaj ce conţine următorul text, pe care-l redau integral: <<CUGETARE  DESPRE  INFORMAŢIE ŞI  SIGURANŢĂ  PERSONALĂ (Acesta-i titlul mesajului primit de pe o adresă de e-mail a unui bun prieten. Nu ştiu dacă mesajul îi aparţine realmente, dar poate fi interpretat şi ca o atenţionare, n.m. I.P.). După care urmează un citat cu următorul conţinut: „Când cineva află multe, nu mai poate să fie în siguranţă. Când cineva află multe, nu-i mai lasă nici pe alţii să se simtă în siguranţă.” Din „Talente brute” de Charles Fort. Sunt, de felul meu, bolnav de optimism. Desigur, conţinutul mesajului poate fi interpretat şi într-o cheie sinistro-alarmistă. E drept, am păcătuit mult. Nu cu vorba, ci cu scrisul meu. Atâta cât am izbutit.
Am priceput, chiar dacă nu am confirmarea că într-adevăr mesajul i-ar aparţine unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei. Cum nici bulversarea, temporară uneori, a computerului sau calculatorului meu nu poate fi pur şi simplu întâmplătoare. Cum mi se sparge mie parola, ori computerul tot la fel i s-ar întâmpla şi amicului meu. Pe care nu-l numesc, având iniţialele numelui şi prenumelui S.Ş.
Normal, voi fi mult mai atent de acum încolo, dar nu voi abdica de la adevăr. M-am spovedit şi împărtăşit încă de săptămâna trecută, cu toate că mai am un drum extrem de lung până la a avea un suflet curat şi lipsit de păcate. Nu e o uşurtare că există mulţi păcătoşi, eu fiind numai unul dintre cei amintiţi.
*
Fie ca Vinerea Mare, a Prohodului, şi Sâmbăta Învierii Mântuitorului Iisus Hristos să ne facă pe toţi creştinii mai buni la suflet şi, mai ales, în faptele noastre cele de toate zilele. Să fim deci mai buni, mai iubitori şi mai iertători cu aproapele nostru.
Nu aş vrea să par patetic şi nici să mă transform într-unul ce ţine predici pentru că nu acesta-i rostul acestor rânduri. Poate nici n-aş reuşi să mă fac suficient de convingător. Motiv pentru a mă opri aici. Nu înainte de a recunoaşte că bisericile sunt din ce în ce mai pline de credincioşi. Ceea ce este pentru cetăţenii acestei ţări – cu oameni de mai toate religiile – un semn dătător de speranţe. Credinţa îi este bine plăcută singurului Dumnezeu de pe Pământ. Faptul că Sfintele Paşti ale anului 2014 coincid la mai multe religii, nu numai la cea ortodoxă şi romano catolică, majoritară fiind ca şi în Grecia cea ortodoxă, este un lucru bun.
De sâmbătă, de la miezul nopţii, când lumina va veni de la Ierusalim, din Ţarta Sfântă, ne vom bucura cu toţii de Învierea Mântuitorului. Apoi, din acel moment, ne vom saluta, cei mai mulţi, cu “Hristos a Înviat!”.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here