Să mă ierţi, bunicule, că nu te ştiu, căci aveam doar 6 ani şi eram departe unul de altul, când ai plecat „din câmp, de-acasă, de la plug”pentru eternitate, acum aproape un secol în urmă. Sunt sigur că mi-ai fi spus „sute de poveşti cu împăratul Roşu,” sau mi-ai fi răspuns unor întrebări:”unde se duc cocorii, când se duc, de ce îngălbenesc frunzele şi cad când vine toamna”…
Doar lacrimile mamei mele mi-au dat să înţeleg că „timpul n-a mai avut răbdare”.. .Plângea încet parcă sub acoperirea războiului la care teşea -neîntrecuta, ineglabila fiică a ta şi mamă a şase copii, „fabricuţa noastră de pânză şi dimie” din care cosea cămăşi sau haine groase … Mă mir şi mă-ntreb, de unde atâta efort făcut cu măiestrie de o mamă a şase copii, la lumina unui opaiţ sau a unei lămpi cu gaz, numărul 8 sau chiar 5 ! De atunci şi până azi fac şi refac în mintea mea portretul dragului meu bunic pe care îl socotesc modelul de viaţă şi de muncă pentru familia sa, pentru oamenii din sat care, şi acum, după aproape şaptezeci de ani îi păstrează o meritabilă amintire pentru fiecare generaţie. Ţărani, dar cu un comportament ireproşabil, cei cinci fii ai tăi mi-au povestit cu duioşie despre tine, despre locul pe care îl ocupai în ierarhia satului Buduhala, dar ceea ce aveam să desprind cu mândrie a fost chipul tău maiestos, imortalizat într-un tablou pus la dispoziţie de Nicolae al lui Sergentu care, pentru mine s-a transformat într-o sfântă icoană. Erai semeţ, cu privirea blândă, cu musteaţa răsucită şi sprâncenele stufoase „de haiduc,”zvelt, îmbrăcat simplu, în portul de la ţară”. Aveai o mândrie specifică ţăranului, poate şi din faptul că ştiai să-ţi orânduieşti treburile şi să ai o gospodărie model. De fapt, bunicule, toţi copiii tăi ţi-au urmat exemplul pe care 1-ai dat tuturor celor care au înţeles că munca este izvorul belşugului şi al bunăstării. Şi unchiul „Sergentu”, şi unchiul Gore, şi mătuşa Ana lui Tâlciu, şi mătuşa Chita şi Veta – blânda şi harnica mea mamă au crescut mulţi copii muncitori şi gospodari.Spun oamenii din sat că erai neîntrecut la coasă şi la plug, la prăşit şi îngropat, la prelucrarea lemnului pentru uzul gospodăresc, la confecţionarea coşurilor din nuiele şi câte altele… Privesc şi reprivesc învechitul tablou. Din acea privire caldă spre rudimentarul aparat fotografic înţeleg dorinţa de viaţă, satisfacţia împlinirii rostului fiecăruia dinre noi din acea „spiţă ARCANU din marea roată a lumii”. Aveai dragoste de viaţă, iubeai horele din sat – un iscusit dansator, cu priză la fetele de măritat, un veritabil rapsod…” Spune, spune moş bătrân, Spune caii când se fură, Noaptea pe fulgerătură, Atuncea caii se fură… Bunicule, eşti magnific! Ai nepoţi, strănepoţi şi stră-strănepoţi, toţi la casele lor, harnici şi respectaţi în sat şi în lume, pe unde îi poartă paşii cu demnitate. Sunt mândru de tine şi de neamul nostru. Sunt sigur că ai fi bucuros să-i ştii pe toţi; Pe Domnica lui Sergentu cu cei trei fii şi nepoţi, pe Gorică, Mitu ai Chitei, pe Veta lui Tâlciu cu Gina şi Gicu, strănepoţii Doru şi Gigi ai lui Gorică al Chitei şi mulţi alţii… După ce m-am făcut mare, am vizitat de multe ori satul tău, ba am şi locuit un an la Buduhala şi am gustat din frumuseţea şi sinceritatea nopţilor, din setea de cultură a ţăranilor, din poveştile atrăgătoare, redate cu ineligenţă şi umor de cei pe care i-ai lăsat ca urmaşi; Sandu lui Tâlciu, Costică Sanitaru al lui unchiu Gore… Cu gândul şi mândria de a fi urmaşul unui autentic ţăran român, îmi exprim mulţumirea de a fi unul dintre cei care militează pentru cultul înaintaşilor, pentru modelul de viaţă şi muncă oferit de ei. Sărut ambele mâini, dragul meu bunic!
Prof. Gheorghe Lungan
