Bradul alb (Abies alba) – beneficii şi proprietăţi

2825

Este un arbore de talie mare, până la 50 m înălţime, specific zonelor montane, la limita dintre fag şi molid. Îl putem găsi la 600-1200 m în Carpaţii Orientali şi la 700-1500 m în Carpaţii Meridionali.

În scop fitoterapeutic sunt utilizate: frunzele, mugurii, răşina.
Compoziţie: l-alfa-pinen, l-limonen, l-acetat de bornil, aldehida laurica şi sesquiterpene
Scoarţa de brad conţine 4-8% tanin. Răşina din scoarţă se poate utiliza la fabricarea terebentinei, utilizată în farmacie.

Acţiune
Datorită componentelor din uleiul esenţial, stimulează secreţiile mucoaselor, fiind utilizat în special ca expectorant. De asemenea, are proprietăţi uşor diuretice.
Componentele din uleiul esenţial, bine dozate, au acţiune analgezică, antiseptică pulmonară, antitusivă, deodorantă, expectorantă, stimulentă şi tonică.

Indicaţii terapeutice
Pentru uz intern: avitaminoze, bronşite, ulcere venoase, scorbut, litiază biliară, edeme.
Pentru uz extern: ulceraţii cutanate, peladă, helmintiaze, meteorism abdominal, boli reumatismale.
Având proprietăţi revulsive, uleiul esenţial intră în compoziţia unor fricţiuni. Tot extern, se recomandă în inhalaţii cu ulei esenţial sub formă de aerosoli.

Preparate pe bază de brad
Infuzia de muguri de brad: se prepară dintr-un amestec de 1-5 g de muguri şi 1 litru de apă fiartă, amestec ce este lăsat la infuzat 15 minute. După preparare se administrează trei ceşti pe zi.
Siropul din muguri de brad: se prepară din 500 g de muguri de brad ce se lasă la infuzat 30 de minute într-un litru de apă fiartă. După, se strecoară, se adaugă 500 g zahăr şi se fierbe până devine un sirop vâscos.

Precauţii şi contraindicaţii
Produsele din brad nu sunt toxice. Cu toate acestea, există persoane care manifestă alergii la compuşii volatili din aceste conifere.Înainte de a începe un tratament cu produse pe bază de conifere este necesar să facem un test, administrând intern sau aplicând pe piele câteva picături de tinctură. Apoi urmărim reacţia. Dacă apar senzaţii neplăcute de iritaţie, inflamaţie, trebuie renunţat la tratament.Administrarea internă a preparatelor din brad nu este indicată în bolile respiratorii cronice, îndeosebi în astmul bronşic evoluat şi silicoză.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here