Bebeluşii gorjeni au primit cota lunară de lapte praf

278

lapte bebeBebeluşii din judeţ şi mămicile lor au intrat în posesia cantităţilor de lapte praf pe luna august, în ciuda faptului că laptele ce trebuia acordat în luna iulie nu a mai fost dat, cantităţile nemaiajungând nici până acum în stocurile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.

Cantităţile aferente lunii trecute de lapte praf pentru micuţii beneficiari din tot judeţul nu a mai ajuns la mame, şi pare că nici nu va ajunge, problema fiind una deja uitată. Totuşi, reprezentanţii DSP Gorj promit că o astfel de situaţia nu se va mai crea şi că totul a fost provocat în urma unor neînţelegeri la Bucureşti. „Ministerul luase în calcul să se facă o achiziţie de lapte praf pe ţară şi să ne ia nouă din subordine această sarcină, însă au renunţat la idee, ceea ce a făcut ca laptele pe luna trecută să nu mai fie primit. De acum înainte ştim sigur că tot noi ne vom ocupa de achiziţia şi distribuţia lui în judeţ”, a declarat Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.

984 de cutii pentru august

La începutul acestei luni însă problema laptelui praf pentru micuţi a fost remediată, iar în stocurile DSP a ajuns o cantitate de 1.559 de kilograme de lapte praf în cutii de câte 400 de grame. „La scurt timp după ce am primit laptele praf, am anunţat primăriile să vină să ridice cutiile. În august, un număr de o sută douăzeci şi trei de bebeluşi au primit laptele praf pentru luna în curs”, a mai spus Piţian. Astfel, din cantitatea de 1.559 de kilograme, un număr de 984 de cutii au fost împărţite pe luna august, restul cantităţii rămase urmând să fie distribuită în septembrie. Potrivit legislaţiei în vigoare, copiii cu vârsta între 0 şi 12 luni beneficiază de lapte praf acordat în mod gratuit, pe baza reţetelor eliberate de medicii de familie în a căror evidenţă se află mama şi nou-născutul. Cota lunară de lapte praf a bebeluşilor este de opt cutii.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here