Bătrân mort în accident, la Fărcășești

2432

Un bărbat de 77 de ani, din Bălești, a murit, ieri dimineață, într-un accident rutier produs în comuna Fărcășești. Acesta era pasager în autoturismul condus de un bărbat din Rovinari, iar soția sa a ajuns la spital. ,,În jurul orei 05.00, ISU Gorj a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Fărcășești, sat Timișeni, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat sub un pod. La fața locului s-au deplasat două echipaje de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, care au constat că în autovehicul se afla o persoană de sex masculin care nu era încarcerată şi care nu prezenta semne vitale. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenţie nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul în vârstă de 77 ani”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieșit faptul că un bărbat de 54 de ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DC 72 Fărcășești, în care se mai aflau un bărbat de 77 de ani şi soţia sa, în vârstă de 70 de ani, ambii din comuna Bălești, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se într-un șanț. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 77 de ani, care ocupa locul din dreapta față, a suferit leziuni care i-au provocat decesul, acesta fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei. De asemenea, soţia acestuia a suferit leziuni, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu a suferit leziuni, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând a i se recolta probe biologice de sânge”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here