Bătaia de joc a viceprimarului cu 7 consilieri – Problema apei nu interesează locuitorii din comuna Peştişani

326

Încă de vineri, 6 iulie a.c., administratorul SC „UTIL-BONUL SRL” Peştişani, Ilie Fuiorea, şi-a depus demisia din funcţie. Automat ea intra în acţiune! Dar, ţi-ai găsit. Viceprimarul Pantelimon Tivig, maistru lăcătuş la bază, investit cu prerogativele unui primar absent ori n-are curaj sau, mai degrabă, face alte jocuri! Murdare. Aşa că ieri, cu două ore înainte de prânz a convocat o şedinţă extraordinară a Consiliului Local.

Invitat de consilierul local Gheorghe Ciolofan(PSD) abia cu o oră mai devreme de ridicarea soarelui pe cer, am reuşit să fiu punctual. Vreo câţiva consilieri, ai PSD, PNL, PRM(doar Constantin Fuiorea, întrucât „trădătorul” Ovidiu Gelatu fraternizează pe mai departe cu PDL!), prof. Ionel Pavel(PDL) a stat până l-am salutat şi apoi s-a cărăbănit, neavând aprobare de la conclavul celorlalţi, plus secretara şi jurista Primăriei Peştişani. Culmea este că ordinea de zi era semnată de viceprimarul Pantelimon Tivig şi ştampilată. Primul punct ar fi fost „Discuţii privind alimentarea cu apă în comuna Peştişani, iar al doilea privea solicitarea domnului Ilie Fuiorea de a se retrage din funcţie. Mi-am aruncat şi eu ochii pe Demisie, apoi m-am consultat cu jurista şi secretara Alina Dăianu care mi-a precizat că legal demisia acţionează din momentul depunerii ei la registratura Primăriei Peştişani. Însuşi Ilie Fuiorea mi-a oferit spre a mă convinge o copie, semnată de fostul primar şi de el, a Contractului de mandat nr. 4588/16.08.2011, în care există la cap. VII, cel cu încetarea contractului, la pct 7.1, litera e, stă scris explicit că acel contract poate înceta şi la “Intervenţia unei cauze de incompatibilitate”. Şi cum Ilie Fuiorea, simţind probabil că oricum i se vânează postul, fiind consilier local din partea USL(mai exact a PNL!) avea firesc prilejul să opteze. Şi a preferat să rămână consilier local.

Dezordine în Primăria Peştişani
Eu unul am fost stupefiat de dezordinea din Primăria Peştişani şi de cumplita bătaie de joc a unora care una spun şi alta fac. La precedenta şedinţă, încă înainte de a fi fost ales viceprimar, când Pantelimon Tivig a jurat cu mâna pe Biblie precum un Iuda şi demn urmaş al fostului primar cu care fusese coleg de partid şi de chestii… necurate, fusese desemnat ca preşedinte de şedinţă pe timp de trei luni, fiind cel mai în vârstă dintre consilieri. Se vede treaba că nu şi cel mai copt! Trece sfertul de oră academic, apoi mai trece şi sfertul de oră rusesc – care face cam 30 de minute – intră în sala de Consiliu Local, la rugămintea consilierului local Ion Poenaru, preşedintele Organizaţiei PSD Peştişani, şi apoi dispare.

Şedinţa nu s-a mai ţinut din lipsă de cvorum
Abia după cele 40 de minute scurse, viceprimarul cu apucături de primar dictator le dă telefon colegilor lui consilieri locali şi le spune secretul. Problema apei nu-i interesează! Uitase ce semnase şi ce promisese atunci când a jurat cu mâna pe Biblie! Dacă nu-mi pierdeam şi eu timpul prin Primăria Peştişani vreo oră poate n-aş fi crezut că este posibil aşa ceva. Cei 7 (şapte!) pretinşi consilieri locali, aleşi pe liste altfel, stăteau la taclale în biroul viceprimarului Pantelimon Tivig. Aceşti „eroi negativi” se numesc Nicolae Nicolcioiu(PDL), Mihai Cojocaru(şef peste organizaţia PDL Peştişani!), Ovidiu Gelatu(PRM) şi prof. Ionel Pavel(PDL), Grigore Blendea(PDL) şi Vasile Brânzan (PP-DD). Ca-n poezia parafrazată: “Şi cu viceprimarul şapte!” Mai în glumă, mai în serios, consilierul local Cornel Nicolcioiu-Garincea(USL) susţinea că cei 7(şapte) vor să pună ceva la cale. N-a precizat ce anume. Dar, oricum, bătaia de joc de ieri îi descalifică!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here