Arjocu, două condamnări de câte 2 ani și 6 luni

282

Ultimele două procese penale din cele 4 în care a fost inculpată i-au adus fostei funcționare a APIA Gorj, Otilia Arjocu, două condamnări de câte doi ani și jumătate. Ambele pedepse sunt cu executare și se adaugă la cele de 1 an și 6 luni și, respectiv, la cea de 6 luni, pe care le primise de la începutul anului încoace în celelalte dosare. Una din condamnările primite acum a fost pronunțată la Curtea de Apel Craiova în dosarul în care femeia era acuzată că și-a ajutat un cumnat să încaseze ilegal subvenții de la APIA Gorj cu ajutorul unei adeverințe false eliberate la Primăria Padeș. Cumnatul respectiv, Gheorghe Ogrădeanu, a primit 1 an și 6 luni cu suspendarea executării pedepsei, împreună cu Arjocu el fiind obligat să despăgubească APIA cu peste 73.000 de lei, bani încasați ilegal ca subvenții.
Tot Curtea de Apel Craiova a condamnat-o pe Arjocu la 2 ani și 6 luni și în dosarul în care a fost judecată alături de fosta ei șefă de la APIA Gorj, Delia Petrescu, fostă Mercioiu. Pentru fosta directoare magistrații au dispus o pedeapsă similară, dar cu suspendare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de 5 ani. Cele două sunt acuzate că l-au ajutat pe Mihail Petrescu, tatăl fostei directoare, să obțină ilegal subvenții de la APIA Gorj, la fel ca în cazul Ogrădeanu. Prejudiciul se ridică și aici la circa 70.000 de lei, bani pe care inculpații condamnați trebuie să îi restituie statului. Bătrânul Petrescu a fost condamnat și el la 1 an și 6 luni, cu 3 ani și 6 luni termen de încercare. În dosar a fost condamnat și fostul referent agricol al Primăriei Padeș, Stoicănel Haralambie, la 1 an și 8 luni de pușcărie, executarea fiind suspendată pe un termen de 4 ani de încercare, inculpatul fiind cel care a emis adeverința falsă folosită de Petrescu. Magistrații l-au achitat, în schimb, pe fostul viceprimar Ion Băloi, cel acuzat de DNA că ar fi semnat pe adeverința falsificată, lucru pe care fostul edil nu l-a recunoscut vreodată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here