Arestați pentru că au furat din conturi bancare

260

Doi tineri implicați într-o rețea care avea ramificații în Gorj și Mehedinți au ajuns în spatele gratiilor, după ce procurorii DIICOT Târgu-Jiu au reușit să obțină mandate de arestare preventivă pe numele lor. Cristian Iurov și Cristian Alexandru Ivan provin din Cluj și București, dar fac parte din gruparea de studenți de la Motru și Mehedinți care cu aproape două luni în urmă a fost destructurată de aceiași procurori gorjeni. Din gruparea respectivă cinci indivizi au fost arestați la începutul lunii aprilie, lider al hackerilor fiind considerat Daniel Radu Joenel.
“Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj privind pe inculpaţii Iurov Cristian şi Ivan Alexandru-Cristian. Dispune arestarea preventivă faţă de aceşti inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 20.05.2015 şi până la data de 18.06.2015, inclusiv, urmând a se emite mandat de arestare preventivă pentru fiecare inculpat. Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei, reprezentând onorarii apărători din oficiu rămân în sarcina statului”, a decis instanța, sentința nefiind una definitivă deocamdată.
În cazul de față, tinerii accesau ilegal conturile bancare ale unor posesori de card din țară și străinătate, în special pensionari, în numele cărora comandau și plăteau diverse mărfuri, ei testând conturile prin donații onorifice de cinci sau zece euro pe care le făceau pentru diferite cauze nobile. Acum s-au ales cu acuzații de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fraudă informatică şi acces fără drept la un sistem informatic cu scopul de a obţine date informatice. Paguba estimată de anchetatori trece de 100.000 de euro, o sumă care poate părea mică în comparație cu alte cazuri similare, dar care arată că vreo câteva sute de pensionari au rămas măcar pentru o lună fără banii de pe card.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here