Aproape 200 de absenți la ultima probă la alegere a examenului de Bacalaureat

509

Absolvenţii de liceu au susţinut, vineri, ultima probă la alegere a examenului de Bacalaureat, în funcţie de profil şi de specializare. Elevii care au terminat cursurile la real au putut alege să dea examenul la oricare dintre următoarele materii: biologie, chimie, fizică sau informatică. Cei care au fost la profil uman au ales dintre psihologie, geografie, logică, filosofie sau sociologie.

În Gorj, la ultima probă, din cei cinci 3.192 de candidați înscriși, 187 au fost absenți. Niciun licean nu a fost eliminat. Pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele, iar în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16.00-20.00. Pe 10 iulie vor fi publicate notele finale ale candidaţilor.

Tentativă de fraudă la prima probă scrisă
Singurele incidente în județul Gorj au fost înregistrate doar la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat. Doi elevi, unul din Târgu-Jiu, la Colegiul Tehnic “Ion Mincu” și celălalt la Colegiul Tehnic Motru, au fost eliminați la limba şi literatura română, pentru tentativă de fraudă, după ce au intrat în centrele de examen cu telefoanele mobile. “Avem un eliminat la Motru, la Centrul de Examen Colegiul Tehnic Motru, pentru tentativă de fraudă. A fost găsit cu telefonul asupra lui. O situație asemănătoare a fost înregistrată și la Târgu-Jiu, la Colegiul Tehnic “Ion Mincu”. Informația care a ajuns la Comisia Județeană este că a fost descoperit cu un telefon asupra lui, fiecare candidat. Probabil, telefonul a sunat, nu prin percheziționare, noi nu am făcut percheziții. Nu mai pot susține examenul timp de două sesiuni”, a precizat pentru Gorjeanul, Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Drept consecinţă, cei doi elevi nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, candidații eliminați nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Pentru a fi declarat “promovat”, un absolvent de liceu trebuie să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, toate probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea și să obţină media 6 cel puţin, la probele scrise.
Examenul s-a desfășurat în zece centre din județul Gorj: Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Liceul Teoretic Novaci, Colegiul Tehnic Nr.2 Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic “Ion Mincu”, Colegiul Tehnic Motru, Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic “Henri Coandă”, Colegiul Național “Spiru Haret” și Liceul Tehnologic Turceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here