Angajaţi „la negru”, în localităţile Turceni şi Runcu

382

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au depistat în perioada 10-14 iunie, angajatori care utilizau munca la negru, în localităţile Turceni şi Runcu.

Astfel că, în urma celor 15 de controale au fost depistaţi doi angajatori care avea trei persoane fără forme legale de angajare, prestând servicii în construcţii şi zootehnie. Au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 41.500 lei. Tot în aceeaşi perioadă Compartimentul Securitate şi Sănătate în Muncă din Cadrul ITM Gorj a desfăşurat 43 controale privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în care au fost depistate 55 de neconformităţi şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 lei. “Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă si pentru grupurile sensibile, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă”, a precizat George Romanescu, şeful ITM Gorj
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here