O tânără în vârstă de 22 de ani, din Târgu-Jiu, a cerut ajutorul polițiștilor, reclamând faptul că două persoane necunoscute au intrat în interiorul sălii de jocuri unde lucra și au sustras 850 de lei. Cei doi bărbaţi din Ilfov i-au cerut femeii să le schimbe suma de 1.500 de lei, deținută în bancnote de câte 500 de lei.,,Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de către, o tânără, de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, supraveghetor la o sală de jocuri din municipiu, cu privire la faptul că, două persoane necunoscute au intrat în interiorul sălii de jocuri și sub pretextul că doresc să schimbe trei bancnote de 500 de lei în bancnote mai mici, au profitat de neatenția sa și au sustras o parte din bani, înșelând-o cu suma de 850 lei. În urma investigațiilor efectuate, polițiști au identificat doi bărbați, de 41 și 29 de ani, din orașul Pantelimon și comuna Ograda, județul Ilfov, bănuiți de săvârșirea faptei, iar față de bărbatul de 41 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a transmis IPJ Gorj.În cauză polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.
A.C.