Angajata unei pensiuni, prădată de colege

384

O femeie de 44 de ani, angajată a unei pensiuni din Motru, a sunat, vineri, la 112 și a anunțat că i-au dispărut banii dintr-o geantă aflată în vestiarul de la locul de muncă. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost stabilită identitatea autorilor, fiind vorba despre două colege de serviciu, o femeie de 33 de ani, din comuna Samarineşti şi o femeie de 34 de ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi. Acestea s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt și sunt cercetate în stare de libertate, riscând să-și piardă și locul de muncă.

Furt și la Mall
Polițiștii au reușit să-l prindă și pe bărbatul care, pe 5 iulie, i-a furat telefonul unei angajate a unui magazin din Mall-ul din Târgu-Jiu. Femeia de 32 de ani a sesizat, la începutul lunii, faptul că persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil, în timp ce se afla la serviciu în centrul comercial. ”În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Târgu-Jiu a fost stabilită identitatea autorului, acesta fiind un bărbat de 30 de ani, din comuna Dăneşti. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, autorul fiind cercetat în stare de libertate”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here