Anchetă pentru centrala de la Biserica Sfântul Nicolae

1918

Polițiștii, dar și Direcția pentru Cultură Gorj, s-au autosesizat, ieri, și au demarat o serie de verificări pentru a vedea cum și de către cine a fost amplasată centrala termică de la biserica Sfântul Nicolae, după ce în spațiul public au apărut imagini cu coșul centralei trecând printre picioarele unui sfânt pictat pe locașul de cult care este monument istoric. Pompiliu Ciolacu, șeful Direcției pentru Cultură Gorj, afirmă că nu prea există documente cu avizele necesare montării centralei în locul respectiv, centrala fiind instalată cu vreo două decenii în urmă. Anterior biserica era încălzită cu o sobă care avea coșul fix în același loc cu cel al centralei. Funinginea acoperise însă în timp mare parte din pictură și pe nimeni nu a interesat la momentul respectiv cum arată centrala pe perete. Chiar și preotul paroh Adrian Porei spune că doar după ce s-a curățat peretele de funingine și a reapărut pictura toată lumea și-a dat seama că locul centralei nu este acolo. Nimeni nu s-a grăbit însă să o mute. „E o anchetă și vedem ce se întâmplă, dar noi credem că nu e nicio problemă. Noi avem actele necesare, acolo a fost sobă, noi am restaurat pictura, nu ne batem joc. Centrala e de 17 ani, dar nu am știut că e o problemă. Nimeni nu vrea răul bisericii. Centrala va fi mutată printr-un proiect pe care îl avem în derulare pentru că am dibuit acum că e o problemă. Problema e cum arată peretele, că nu e ok zona aceea. Când a fost pusă centrala peretele era negru și de abia apoi a ieșit la iveală pictura”, a explicat preotul.Cel care a realizat fotografia care a generat atâtea discuții în spațiul public, Marius Tudor, un gorjean stabilit la București, spune că a rămas uimit de ce a descoperit în biserica în care a fost botezat și de aceea a pus pe internet poza cu centrala termică. „Am fost la biserică pentru că acolo am fost botezat, iar după ce am intrat am văzut cum era centrala. Am scos aparatul de fotografiat din rucsac pentru că așa ceva nu mai văzusem cum e aici. Mai întâlnisem biserici făcute praf, dar nu așa. Pictura acestei biserici este foarte veche și era în bună stare. A fost restaurată de Iosif Keber, unul din cei mai mari pictori de biserici din România dintotdeauna. Când eram copil îl vedeam pe Iosif Keber prins în sfori pe biserică pentru a restaura picturile. Mi s-a părut revoltător când am văzut centrala cum este amplasată. Am postat o fotografie fără intenția de a face scandal sau ce a ieșit acum. Eu eram revoltat și mă revoltă tot ce văd în neregulă la monumentele istorice”, a menționat Tudor.
Ieri dimineață, polițiștii și un reprezentant al Direcției de Cultură Gorj au mers la biserica Sfântul Nicolae și au făcut primele cercetări la fața locului. Enoriașii s-au declarat și ei supărați pe cele întâmplate, mai ales că fotografia care a declanșat tot scandalul spune foarte multe despre cum nu trebuia pusă centrala în interiorul bisericii.
„Nu arată deloc bine, dacă au spart unde e icoana pe perete. E și monument istoric, nu trebuia să facă așa ceva. Centrala e pe stânga cum intri în biserică, dar până acum nu am observat, nu am dat importanță”, a spus un localnic, în timp ce altul a completat că totul este „o aiureală”. Centrala termică ar urma să fie mutată, șeful Direcției de Cultură Gorj, Pompiliu Ciolacu, fiind ieri la București la minister pentru a discuta, printre altele, și această problemă. El spune că centrala ar urma să fie scoasă complet din biserică și amplasată într-una din anexele locașului de cult, după care se va încerca restaurarea picturii. Conform viceprimarului Adrian Tudor, biserica este cea la care au poposit pandurii lui Tudor Vladimirescu la Târgu- Jiu înainte de a merge spre București. Aici ar fi fost însoțiți de vrăjitoare care au deteriorat o parte din picturile locașului de cult. „Cred că se poate repara ce s-a întâmplat aici. Este o pictură reparată și restaurată de Iosif Keber, dar e o greșeală ce poate fi îndreptată. Primăria are obligația să se implice pentru că avem atât de multe biserici pe raza municipiului și care au în spate o poveste extraordinară încât trebuie să luăm în calcul și crearea unui circuit turistic. Această biserică are peste 200 de ani și are și ea mai multe povești. Aici se pare că au fost campați pandurii lui Tudor în 1821. Vrăjitoarele care îi însoțeau pe revoluționari, pentru că era o practică în vremea respectivă, au scos ochii sfinților, cu cuțitele, cu iataganele, pentru a face diverse vrăji. Este o poveste pe care o putem spune”, a menționat viceprimarul Adrian Tudor.
Gelu Ionescu

IPJ Gorj a întocmit dosar penal
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a deschis un dosar penal, ieri, privind centrala termică montată peste pictura veche de 200 de ani, la Biserica Sfântul Nicolae, din Târgu-Jiu. Oamenii legii efectuează cercetări in rem, pentru distrugere şi executarea de lucrări fără autorizaţie de construire.,,Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 2002 – 2003, persoane necunoscute au executat lucrări de amplasare în interiorul Bisericii Sf. Nicolae şi Sf. Andrei, din municipiul Târgu-Jiu, a unei centrale termice, al cărui coş pentru evacuare a fost montat prin străpungerea zidului lăcaşului de cult, printr-o frescă ce reprezintă unul dintre ctitorii Bisericii, fără a avea autorizaţie de construire. În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi executarea de lucrări fără autorizaţie de construire”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here