Alunul şi binefacerile sale

275

Arbust de 3-5 m, comun în special în zonele deluroase şi submontane, la marginea pădurilor, în poieni şi fâneţe. Toate părţile arbustului sunt utile. Conţine polifenoli: miricetina, leucoantociani, acid cafeic; acizi fenol carbonici: acid clorogenic; flavonoide: miricitrină, cvercitrină, betulină, ulei volatil, zaharuri, săruri minerale etc. Alunele au conţinut redus în apă; în schimb, sunt foarte bogate în ulei gras. Conţin cca 14% proteine, 13% hidraţi de carbon, săruri de potasiu, calciu, fosfor, 3,8 fier, sodiu şi urme de cupru. Vitamina A, Bl, B2, niacină, iar Vitamină C numai 3.
Frunzele sunt utilizate ca vasoconstrictoare, tonifiante venoase în tratamentul varicelor şi edemelor, ca antihemoragic şi pentru mărirea rezistenţei capilarelor. Uleiul volatil obţinut din frunze are proprietăţi vasoconstrictive şi bacteriostatice.

Scoarţa se recomandă în febra intermitentă, fructele în ameţeli, ca sudorific şi astringent. Alunele au o valoare nutritivă foarte mare. Sub aspect energetic, 100 g alune au o valoare de 2890 kj, ceea ce este echivalent cu 690 kcal, din care se resorb 89%. Acest fapt fundamentează recomandările alunelor ca energetizant la bolnavii de tuberculoză şi la diabetici.
Unii specialişti consideră că alunele au proprietatea de-a dizolva calculii renali. Uleiul gras extras din alune este considerat tenifug (favorizeaza eliminarea teniei). Se foloseşte câte o linguriţă, două, dimineaţa timp de 15 zile.
Alunele sunt recomandate tinerilor aflaţi în creştere, persoanelor anemice, femeilor în timpul sarcinii, copiilor debili şi persoanelor de vârsta a treia.
Modul de preparare şi administrare
a ceaiului de frunze şi ameţii
Intern, frunzele şi amenţii, câte o lingură la o cană cu apă, sub formă de infuzie din care se beau 2-3 căni pe zi sau sub formă de extract fluid, în doze de 60-80 picături pe zi;
– scoarţa, sub formă de decoct preparat dintr-o lingură scoarţă mărunţită la o cană cu apă, din care se beau 1-2 căni pe zi;
– alunele consumate ca atare sau măcinate în amestec, în părţi egale cu miere;
– un supliment nutriţional natural pentru sportivi şi alpinişti se prepară din părţi egale de alune, nuci, granulate de soia fierte, stafide şi miere.
Extern, pentru comprese antiinflamatorii se prepară o infuzie din 4 linguri frunze uscate şi mărunţite la 1 l apă.
Nu prezintă contraindicaţii.

Sorin MILCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here