Agitaţie de sărbători pentru angajaţii Ambulanţei

2768

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj a constatat cu surprindere că numărul solicitărilor primite în acest an, în perioada Anului Nou, a fost neaşteptat de mic. De pe 31 decembrie şi până în dimineaţa zilei de 3 ianuarie, doar 250 de apeluri s-au primit, niciun caz nefiind grav, în ciuda agitaţiei create.

Gorjenii s-au dovedit a fi deosebit de cuminţi şi ponderaţi, pe parcursul acestor sărbători. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj au fost surprinşi de numărul scăzut al solicitărilor, ei fiind pregătiţi să intervină chiar la un aflux de apeluri. Totuşi, au fost persoane care au mâncat mai mult decât ar fi trebuit sau care au consumat alcool peste măsură. Potrivit conducerii Ambulanţei Gorj, în patru zile au fost 250 de apeluri, solicitările fiind pentru colici abdominale, indigestii, intoxicaţii cu alcool etilic şi mici accidente casnice.
Cât priveşte accidentele rutiere, în perioada 31 decembrie – 3 ianuarie, au fost două accidente cu 3 victime; nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa. Prin urmare, de sărbători, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj a fost agitaţie multă, dar fără cazuri grave.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here