Acţiune umanitară, realizată de ŞPA Târgu-Jiu

577

Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu organizează, astăzi, în centrul oraşului un spectacol caritabil, care are ca scop strângerea de jucării, hăinuţe şi alte lucruri folositoare copiilor cu probleme din judeţul Gorj. Această acţiune este realizată cu sprijinul mai multor instituţii şi firme din judeţ.

Spectacolul va începe la orele 18.00 la amifiteatrul situat în zona centrală din municipiul Târgu-Jiu. Mai multe trupe de interpreţi de la ŞPA şi Palatul copiilor din Târgu-Jiu s-au alăturat acestui demers prin care organizatorii îşi propun să aducă un zâmbet în viaţa copiilor cu probleme. “La iniţiativa unor tineri, patroni de afaceri am decis să ne alăturăm lor şi să facem, astăzi, începând cu orele 16.00, în centrul oraşului Târgu-Jiu o acţiune de suflet pentru copiii cu probleme. Este vorba despre o acţiune caritabilă, un spectacol susţinut de trupa de teatru de păpuşi a Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. De asemenea, Oana Maria Scorţariu şi Ancuţa Ionescu, eleve la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu vor susţine un mic recital, dar şi Bacio, trupa X Crew, iar în încheiere va fi un spectacol extraordinar susţinut de Litua Band. Toate acestea împreună cu partenerii noştri Primăria Municipiului Târgu-Jiu şi Consiliul Local, Consiliul Judeţean Gorj, Şcoala Populară de Artă, S.C Protecţia S.A., Compania artistică Catarsis şi Towers Cafe.
jucarii pentru copii saraciÎi aşteptăm pe toţi cei care vor să doneze o jucărie, haine sau orice lucru folositor unui copil să doneze aceste obiecte la acţiunea umanitară”, a precizat Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al ŞPA Târgu-Jiu.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here