Accidente, şoferi băuţi şi fără permis la volan

427

politisti trafic (11)Sfârşitul de săptămână a fost unul destul de însângerat pe şoselele din Gorj, poliţiştii şi echipajele de la Ambulanţă fiind nevoiţi să intervină în mai multe evenimente nedorite, soldate cu persoane rănite şi, din fericire, fără morţi. Chiar ieri la prânz două autoturisme s-au ciocnit frontal în zona Teleşti, doi pasageri fiind transportaţi la spital.

Cel mai grav eveniment de acest gen s-a produs însă vineri seara la Pişteştii din Deal, unde un şofer de 39 de ani din Târgu Jiu, care se îndrepta spre municipiu, a depăşit o coloană de maşini şi a lovit în plin un autoturism înmatriculat la Argeş şi un altul din Dâmboviţa, la volanul cărora se aflau şoferi de 20 de ani. O a patra maşină, a unui bărbat de 51 de ani din Bumbeşti Jiu, a fost implicată şi ea în evenimentul rutier în urma căruia şoferiţa din Mioveni şi două pasagere din autoturismul său au ajuns la spital cu răni destul de grave. Un alt accident a avut loc la Novaci, un şofer de 49 de ani din localitate fiind izbit în plin de maşina condusă de un bărbat de 42 de ani din Slivileşti. Accidentul a fost sesizat Poliţiei prin 112, conducătorul auto implicat în eveniment fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, cel pe care l-a lovit nepreaavând cu cine să se înţeleagă. Fiola folosită de poliţişti a indicat o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, bărbatul nu avea permis de conducere pentru categoria de autovehicul la volanul căruia s-a urcat, motiv pentru care acum are două acuzaţii formulate în dosarul penal deschis împotriva sa. Un tânăr de 27 de ani din Samarineşti este şi el anchetat după ce poliţiştii l-au tras pe dreapta, iar el a refuzat şi să sufle în fiolă, dar şi să îi fie recoltate probe biologice pentru a i se stabili alcoolemia. Mai grav în cazul său este faptul că individul nu avea nici un fel de permis, cu dosar penal alegându-se şi proprietarul autoturismului, cel care i-a dat cheile „şoferului” pentru a porni la drum. Proprietarul este un tânăr de 22 de ani şi se afla în maşină atunci când poliţiştii au descoperit falsul şofer. Cu un dosar pentru conducere fără a avea permis de conducere s-a ales şi un bărbat din Plopşoru, de 39 de ani, pe care oamenii legii l-au tras pe dreapta în timp ce se afla la volan. Acesta este acum anchetat penal pentru o faptă care îi poate aduce ani de puşcărie, numărul celor care în ultimii ani au picat examenele pentru obţinerea unui permis fiind destul de ridicat la nivel de judeţ.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here