Accident pe Defileu, la un pas de ieşirea din Gorj

393

Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată vineri seara la orele 20.00 despre faptul că pe DN 66, în Defileul Jiului, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că A.V., de 32 ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Târgu-Jiu către

Petroşani, în afara localităţii Bumbeşti-Jiu, s-a angajat neregulamentar în depăşirea unui autotractor cu semiremorcă, în zonă cu marcaj simplu continuu şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus, de către S.S., de 35 ani, din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara.

Vreme rea, vizibilitate redusă

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a celor doi conducători auto şi a trei pasageri din cele două autovehicule, cu vârste de 62, 29 ani şi 5 ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Petroşani pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie. În zona accidentului, circulaţia pe Defileu Jiului a fost oprită pentru un timp destul de scurt, munca de cercetare a poliţiştilor fiind pusă la grea încercare din cauza vremii nefavorabile, a ploii şi a vântului care făcea ravagii pe Defileu.

A. Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here