Accident cu trei răniţi pe Defileul Jiului, după ce trei maşini s-au ciocnit

1051

O femeie și un bărbat din județul Hunedoara au ajuns la spital, ieri, după ce mașina în care erau pasageri, s-a ciocnit cu alte două autoturisme, pe Defileul Jiului, în localitatea Bumbești-Jiu. Polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este un tânăr din Petrila, care s-a angajat în depășirea unui autovehicul condus de un bărbat de 40 de ani, iar după ce a intrat în coliziune cu acesta, s-a izbit de mașina condusă de un târgujian, după care s-a răsturnat.
,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din orașul Petrila, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția Petroșani în direcția Târgu-Jiu, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară a unui autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate, iar la revenirea pe banda inițială de mers a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care circula din direcția Târgu-Jiu – Petroșani. În urma impactului autoturismul angajat în depășirea neregulamentară s-a răsturnat în afara părți carosabile, rezultând rănirea unui bărbat de 60 de ani și a unei femei de 44 de ani, ambii fiind pasageri ai autoturismului. Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Pompierii au intervenit pentru descarcerarea victimelor din mașina care s-a răsturnat într-o rigolă. ,,Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe Defileul Jiului, în care au fost implicate trei autovehicule. La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj și trei ambulanțe din cadrul SAJ Gorj.
Pentru că apelantul semnala cel puțin patru victime au fost solicitate în sprijin echipaje din cadul ISU Hunedoara care a mobilizat în sprijin o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD. Primele echipaje sosite la fața locului au fost pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Bumbești-Jiu, care au constatat că, în urma impactului dintre cele trei autovehicule, unul dintre acestea, în care se aflau patru persoane, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Doi dintre ocupanți au reușit să se autoevacueze, însă două persoane au rămas încarcerate. S-a intervenit pentru extragerea victimelor din autovehicul și acordarea primului ajutor calificat. Cele două victime erau conștiente și au fost transportate la UPU Târgu-Jiu.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 44 ani și un bărbat în vârstă de 60 de ani. Ceilalți doi ocupanți ai autovehicului au refuzat să fie transportați la spital”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here