A început recensământul auto

333

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează participanţii la trafic că începând din data de 20 aprilie 2015 a demarat recensământul traficului rutier care circulă pe teritoriul României, indiferent de ţara în care sunt înmatriculate autoturismele. Acţiunea are loc ca recomandare a Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi se va desfăşura în toate ţările Uniunii Europene.

Pentru recensământul auto din acest an, înregistrările de trafic se desfăşoară după un calendar prestabilit, timp de zece zile, în diferite perioade ale anului, respectiv două zile în luna aprilie, două în luna mai, trei zile în luna august, o zi în luna octombrie şi două zile în luna noiembrie.
Recensământul traficului rutier se va încheia în data de 14 noiembrie 2015, ora 20.00. Efectuarea înregistrării circulaţiei rutiere pe reţeaua de drumuri publice se va realiza printr-o metodă combinată, manual-automat.
Această metodă prevede înregistrări automate, cu caracter permanent, folosind contori de trafic rutier şi înregistrări manuale, pe formulare. Pe întreaga reţea de drumuri publice vor fi înregistrate vehiculele în 3.350 posturi de recenzare, din care 960 pe reţeaua de drumuri naţionale şi 2.390 pe reţeaua de drumuri judeţene şi comunale.
Înregistrarea circulaţiei pe reţeaua de drumuri naţionale va fi realizată de către CNADNR SA prin unităţile sale din teritoriu, respectiv Direcţiile regionale de Drumuri şi Poduri. Înregistrarea circulaţiei pe reţeaua de drumuri judeţene şi comunale se va efectua de către autorităţile locale respectiv Consiliile Judeţene, cu coordonare tehnică şi metodologică din partea CNADNR SA. Colectarea electronică a datelor de trafic recenzate pe întreaga reţea de drumuri publice interurbane din România se face de către CNADNR – CESTRIN, care le va prelucra şi organiza statistic.

Scopul recensământului auto
Recenzarea traficului rutier se efectuează periodic o dată la cinci ani şi are drept scop determinarea repartiţiei şi evoluţiei în timp a traficului de vehicule de marfă şi persoane pe reţeaua de drumuri publice interurbane din România şi stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia. Astfel, vor fi monitorizate următoarele tipuri de vehicule: biciclete şi motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete şi autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane şi derivate cu două, trei şi patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă şi vehicule cu tracţiune animală.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here