Facultatea de a gândi responsabil dă înălţimea şi caracterul de substanţă celor chemaţi să arunce peste bord răul ce barează, cu neînduplecare şi dement, calea înaintării spre bine, spre progres, spre lumină.
Prin raţiune şi răbdare, prin gândire şi calm omul poate birui întunericul şi neghiobia, necuviinţa şi minciuna. Prin raţiune i se deschide omului lumea adevărului şi libertăţii, a conexiunilor durabile şi fecunde. E de trebuinţă să zăbovim asupra opiniei, deloc perisabilă, lăsată nouă de Tudor Arghezi: „Gândirea fiind raţionament, raţionamentul e justiţie.(…) E o vitejie mai mare atunci când poţi câştiga o victorie asupra-ţi, şi purcede la cucerirea lumii cu braţul gândirii, care câştigă întotdeauna şi va sfârşi prin a supune pe toţi.”
Sforarul moşier Traian Băsescu avertiza, în doi peri, spre finalul anului trecut, că USL „nu se rupe”. Raţional şi spre bucuria românilor aşa era: USL nu avea motive politice şi nici pragmatice să se „rupă”, iar acest lucru era de înţeles pentru orice compatriot care ştie de ce şi cum s-a născut USL! Vorbele guvernatorului vântură-ţară nu pot fi hermeneutice în cheia logică: aşa cum a recunoscut teşmelitul(eu am atenţionat cu maximă limpezime la timpul potrivit)- că sloganul „Să trăiţi bine!” rostit de vaporean, după ce a sugativat, cu, sau fără, gheaţă, un şir de pahare care i-au pus la culcare gândirea şi aşa tulbure, nu era un angajament, ci o imbecilă şi vicleană urare cu care a fraierit, parşivul, alegătorii de bună-credinţă, care l-au înţeles ca angajament. Sunt convins că şi asigurarea lui că „USL nu se rupe” avea ca scop stimularea forţelor care doreau şi doresc ca acest funest vis să se petreacă. Evident, nu este vorba despre adversarii politici ai USL, ci de unii dinlăuntrul Uniunii, orgolioşi, vanitoşi şi chiar invidioşi, care, iresponsabil, ar fi trebuit să raţioneze cam în modul acesta: „… să definim orgoliul ca o pasiune care face ca, din tot ce este pe lume, să nu ne stimăm decât pe noi.” A triumfat raţiunea: USL nu s-a rupt; s-a păşit peste ambiţii personale şi neînţelegeri nesocotite ori orgolii şubrede. Bineînţeles, nu ne putem imagina că USL ar avea temei infailibil o dragoste fulgurantă, la prima vedere, nuntă încântătoare, mariaj fără cusur şi căsnicie fericită până peste poate. Este vorba despre o înţelegere, un contract, un „protocol” politic, dar şi socio-economic, pentru înfăptuirea unor obiective majore pentru România şi românii ei, care îşi aşteaptă obiectivarea pusă la cale de oameni cinstiţi şi iubitori de neam şi ţară. În consens cu Seneca putem spune: „Raţiunea vrea să hotărască ceea ce este drept; mânia vrea să găsească drept ceea ce a hotărât.” Raţiunea trebuie să fie ghidul, învăţătura şi chiar substanţa doctrinei, a stării de spirit şi acţiune practică. Gândirea eliberată de orgolii şi vanităţi trebuie să se alinieze pregnant şi tranşant la interesele şi valorile naţionale, să reliefeze tot ce mai e de făcut pentru a scăpa ţara de mameluci şi răufăcători şi a o aşeza pe calea progresului plural şi a prosperităţii aşteptate. Trebuie aruncat în groapa de gunoi tot ce sfidează imperativele raţiunii şi onestităţii; să participăm la cruciada îndreptată împotriva calpuzanilor şi despotului scelerat. Sunt pilduitoare atenţionările lui Nicolae Titulescu: „Pentru a birui relele care stau la pândă, umanitatea are nevoie de a crede nestrămutat în imperativele raţiunii. Aceste imperative, omul de ştiinţă le descoperă în urma unei analize obiective, într-un climat de seninătate sufletească. Omului politic îi revine sarcina de a lupta pentru ca ele să fie acceptate de colectivitate. Sarcină grea, sarcină ingrată, dar căreia trebuie să ne dedicăm clipă de clipă, căci altfel nu vom putea spune că ne-am îndeplinit datoria.”
Realizăm lezne că, la nivelul conducerii USL s-a stabilit sporirea puterii acelui protocol şi reluarea activităţii parlamentare prielnice înfăptuirii anunţatelor scopuri.
Şi totuşi, mai trebuie limpezite câteva aspecte. Ştim că alegerile prezidenţiale vor avea loc mai devreme, fără a afla durata efectivă a mandatului guvernatorului Băselu, e bine, scăpăm, în cele din urmă de infamul vaporean-latifundiar; se practică şi la case mai mari, chiar şi în ograda Marelui Licurici, de la care hă-hă-ilă îşi adapă vigoarea democratică şi de dreapta, valori pe care le perverteşte, însă, cât ai zice „parşiv”. Geambaş mare neica Băselu!
Se impune, cu necesitate, precizarea a două aspecte legate, bineînţeles, de proiectul de modificare a Constituţiei. Nu neapărat referendumul pentru acceptarea acesteia de către electorat. Chiar Zeus-Băse a organizat un referendum similar cu alegerile, iar Curtea Constituţională a acceptat, iar Uniunea Europeană n-a zis nici pâs- dacă va fi fost cu adevărat interesată.(Ambele ar trebui, acum, să-şi retracteze capacitatea de a gândi corect şi fără ingerinţe băsiste). O problemă este Constituţia însăşi- în esenţa ei- anume, dacă România este republică parlamentară sau prezidenţială/semiprezidenţială/sfertoprezidenţială ori colonie aruncată la periferia lumii. Din ceea ce am înţeles până acum, nici noul „părinte al Constituţiei”, Crin Antonescu, nu are de gând să introducă explicit, negru pe alb, în textul Constituţiei, sintagma „republică parlamentară”. Să fie, oare, numai şi numai din cauza faptului că are toate garanţiile că va fi chiar el cel care să-şi reteze din atribuţii. Nu ştiu, presupun însă, că dacă, pe de o parte, în textul revizuit, preşedintele nu este menţionat ca făcând parte din Puterea Executivă, atunci ar trebui să i se „ia” toate competenţele care-i îngăduie să dea peste cap şi Guvernul, şi Parlamentul, şi Justiţia, şi Serviciile, şi tot ce i se năluceşte.
Se mai poate decupa o problemă- echivocă şi ea: alegerile şi Parlamentul(de fapt ar fi două, dacă nu chiar o mulţime). Alegerile înseamnă sistem de vot(uninominal „pur” ori „complex, pe liste sau în altă combinaţie). Ştim, Crin Antonescu atenţiona că trebuie asigurată corecta reprezentare democratică. Va fi, după cum se schiţează, un sistem la Camera Deputaţilor şi un altul la Senat?! Trebuie clarificată, însă, sfera de auroritate a celor două Camere! Dacă se limitează la 300 numărul deputaţilor, atunci ce se va întâmpla cu reprezentarea minorităţilor? Inclusiv cea maghiară: se va mai accepta existenţa partidelor etnice?
Este de înţeles că pot fi multe întrebări, iar răspunsurile la acestea, în esenţa lor, trebuie regăsite în noua Constituţie. Perceptele Constituţiei trebuie să fie clare şi categorice, să asigure participarea cetăţenilor liberi ai României la orânduirea progresului şi propăşirii lor spre bine şi neatârnare!
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
