360 de milioane de lei, acordaţi ilegal pentru Elena Gârjoabă

304

Corpul de Control al Complexului Energetic Oltenia (CEO) a luat la purecat, în aceste zile, documentele pe baza cărora, anul acesta, şeful de Resurse Umane a Complexului Energetic Turceni, Corneliu Gârjoabă, ar fi aprobat plata către propria soţie, Elena, a unei mari sume de bani. Elena Gârjoabă dăduse unitatea în judecată, ripostând astfel că direcţia condusă de soţul său ar fi prejudiciat-o de unele drepturi salariale. Aceasta câştigă în instanţă şi îşi obligă soţul să îi dea banii. Se pare că există suspiciuni, speculate de presa locală, cum că în buzunarul Elenei Gârjoabă au intrat atunci, în mod ilegal, cam 360 de milioane de lei vechi.

Prim-vicepreşedinta Organizaţiei de Femei a PDL Gorj, Elena Gârjoabă, a dat, anul trecută, în judecată unitatea la care lucra ea şi familia ei, pentru un litigiu de muncă care prevede acordarea unor “drepturi salariale”. Aceasta câştigă astfel, în parte procesul, asta la sfârşitul lunii octombrie 2011 la Tribunalul Gorj, el mutându-se apoi la Curtea de Apel Craiova. Procesul îl intentează în aprilie, când Direcţia de Resurse Umane din CE Turceni era condusă chiar de soţul ei, Corneliu Gârjoabă. Elena Gârjoabă cerea la proces să i se acorde banii pentru perioada 2007-2009 când postul său ar fi fost desfiinţat abuziv pe timpul când Ion Răuţ era director de Resurse Umane la CE Turceni, postul fiind reînfiinţat apoi când în funcţie aterizează Corneliu Gârjoabă.

Corpul de Control, pe urma banilor
Şi astfel, după ce Elena Gârjoabă bate în instanţă Direcţia condusă de soţul ei, ea îşi obligă partenerul de viaţă să semneze pentru acordarea banilor astfel obţinuţi. Înainte de a pleca din funcţie, Corneliu Gârjoabă îi face acest hatâr nevestei, aprobându-i acordarea banilor, bani verificaţi acum de Corpul de Control al CEO. Printr-un comunicat de presă, reprezentanţii CEO anunţă verificarea în cauză în privinţa “sumelor pretinse de familia Gârjoabă”.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here