21.4 C
Târgu Jiu
marți, iulie 2, 2024

Arhive Zilnice: 2 iulie 2024

Cod galben de vijelii

O atenţionare meteorologică cod galben de vijelii este valabilă pentru intervalul 2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 10. „În sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, local în Maramureş, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de...

A doua zi de greva foamei la CEO

Unul dintre salariații CEO - aflați în greva foamei de ieri - căruia compania nu i-a mai prelungit contractul de muncă, Viorel Vîrlenuță, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta are aproape 58 de ani și este diabetic. ”Colegii mei au chemat ambulanța aseară fiindcă am început să mă simt rău.Am primit îngrijiri medicale. Sunt încă în picioare, continui...

Post de magaziner, scos la concurs de DGASPC Gorj

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj organizează concurs în data de 30 iulie 2024, ora 10.00 (proba scrisă) și 2 august 2024 (proba de interviu), la Cantina din cadrul Complexului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru adulți „Bîlteni” din Târgu Jiu, strada Dumbrava, nr. 34, pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unui post corespunzător unei...

Un miner de la Cariera Lupoaia mai avea 22 de zile până la pensionare, însă nu i-a mai fost prelungit contractul de muncă. ,,S-au îmbătat și probabil jucau țintarul...

Aproximativ 40 de foști salariați ai Complexului Energetic Oltenia au protestat, luni, în fața sediului companiei din Tg-Jiu, după ce au fost anunțați telefonic că, începând cu data de 1 iulie a.c., nu le-au mai fost prelungite contractele de muncă. Aceștia au muncit, în ultimii doi ani, în cadrul exploatărilor miniere de la Lupoaia și Roșiuța, fiind printre cei...

Bacalaureat cu dosar penal

O nouă anchetă și un nou dosar penal în Gorj, după ce subiectele de la Limba și literatura română, de la Bacalaureat, au apărut în mediul online, la scurt timp de la începerea probei. Se presupune că un elev ar fi fotografiat foaia de examen, polițiștii întocmind un dosar penal pentru „divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice”. Prima probă...

La Complexul Energetic Oltenia au început concedierile! Zeci de oameni, în greva foamei – Nu li s-au mai prelungit contractele de muncă

* Politicieni din Gorj: Ministrul Energiei Sebastian Burduja tolerează abuzurile din CEO; Compania trebuie să funcționeze până în 2032 și nu până în 2026; E criză de personal crâncenă la CEO. Este un abuz al actualei conduceri! Câteva zeci de angajați ai CEO, cărora nu li s-au prelungit contractele de muncă încheiate pe perioadă determinată, fiind practic concediați începând cu...

Keita a semnat cu CSM Târgu Jiu

CSM Târgu Jiu a anunțat încă un transfer. Echipa de handbal s-a înțeles cu internaționala din Senegal, Fanta Keita. Este a treia jucătoare care vine de la Gloria Buzău în această vară, după Marija Petrovic și Ljubica Nenezic. Noul inter dreapta al gorjencelor are 28 de ani, și a semnat o înțelegere valabilă pe un sezon. Jucătoare cu dublă...

PNL vrea alegeri prezidențiale în noiembrie

Liberalii vor alegeri prezidenţiale la termen, adică în noiembrie, deși inițial se înțeleseseră cu cei de la PSD pentru luna septembrie. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, după şedinţa conducerii partidului, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Asta în timp ce premierul Marcel Ciolacu a chemat ieri...

UCB face parte dintr-o alianță universitară europeană

Încă patru universităţi din România vor face parte din alianţe ale universităţilor europene, a informat Ministerul Educaţiei. Pe listă se află și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Noile alianțe universitare au fost adăugate pe 28 iunie în cadrul programului Erasmus+, a anunțat Comisia Europeană. Fiecare nouă alianța va primi până la 14.4 milioane euro pentru o perioadă de 4...

Două terenuri din Stănești și Târgu Jiu, scoase la licitație de ANAF

Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj organizează mâine o licitație în vederea vânzării a două terenuri situate în localitățile Stănești și Târgu Jiu. Cele două bunuri nu se află la prima procedură de licitație, ci la a doua, respectiv a treia, astfel că prețul solicitat acum este unul diminuat. Noua...

Probleme tot mai mari la Viitorul. A plecat și Brînzan

Căpitanul Viitorului din ultimul sezon, Denis Brînzan, nu va mai rămâne la Târgu Jiu. Mijlocașul gorjean a refuzat prelungirea contractului și nu va face deplasarea în Serbia pentru stagiul de pregătire. Brînzan evolua de trei ani la echipa lui Nicolae Sarcină, însă nu s-a mai înțeles la bani cu gruparea din orașul natal. Viitorul este în insolvență, iar conducerea...

Dragi foști și actuali petroliști ai Schelei de Extracție Țicleni!

Se spune din bătrâni că orice sărbătoare înnoiește timpul. Dar, din păcate, s-a cam uitat de sărbători, uneori în mod voit sau din ignoranță și lipsă de respect pentru înaintași. Este cazul să ne amintim, noi care am lucrat sau lucrăm actualmente la petrol, că nouă ne-a marcat viața și nu numai pe a noastră, dar și spre marele folos...

Risc de viituri pe râurile și pârâurile din Gorj

Râuri din 11 județe sunt, până astăzi, la amiază, sub avertizare hidrologică Cod galben. Sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie și viituri rapide. Începând de luni, de la ora 20.00, până marți la ora 12.00, este în vigoare un Cod galben care va afecta râuri din bazinele hidrografice Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Nera, Cerna, Jiu și...

Scurt dialog…la umbra clipei! – ,,Orice dialog, oricât de scurt, mă bucură şi mă trezeşte din amintiri”!

-V.G. Domnule Doctor, Cornel Munteanu, de curând, am primit de la domnul jurist Sorin Popescu, o carte foarte interesantă şi care este intitulată: «SPOVEDANIE PENTRU MAI TÂRZIU. Memoriile unui fiu al Gorjului», autor, Dr. Aurelian Popescu, aşa că aş dori să mă lămuresc, dacă autorul cărţii este aceeaşi persoană cu Dr. Ilarie Popescu, medicul cardiolog care m-a tratat pe...

Ca la noi, la nimeni – În loc de guvernare corectă, consultări și ședință agresivă la PNL!

Motto: „Modificarea frecventă a legislației fără o informare și consultare prealabilă a mediului de afaceri, generează neîncredere și stimulează corupția!” Liliana Barbăroșie Luni, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit și consultat cu partidele politice din opoziție pentru a afla poziția acestora privind stabilirea datelor alegerilor prezidențiale din acest an electoral – 2024. Și astăzi, premierul României, Marcel Ciolacu se consultă cu...

Semnal editorial: ”Aforisme” de Florian Văideianu

După seria de romane cu care ne obișnuise scriitorul gorjean Florian Văideianu, iată că, după ultimul său volum de versuri, acum ne surprinde cu un volum de cugetări lăuntrice, șlefuite de-a lungul anilor de situațiile prin care a trecut, acțiunile pe care le-a întreprins și urmările acestora, iar acum la anii senectuții, așternute pe hârtie și chiar publicate. Este...

O călătorie către noi orizonturi și amintiri de neuitat în experiența Erasmus+

Am avut plăcerea să particip la cursul de formare „Flipped Classroom”, în cadrul proiectului Erasmus+, organizat în perioada 19-23.02.2024 la Paris, Franța, unde au participat profesori din România: Târgu-Jiu - Gorj (2 cadre), Oradea - Băile Felix (5 cadre) și Turcia - Izmir (8 cadre). Cursul a fost organizat pe două coordonate: prezentare și aplicare. Partea de prezentare a fost...

Târgu Jiu: Se reiau cursurile de limba engleză pentru seniori

Timp de două luni, la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” se vor desfășura cursuri gratuite de limba engleză pentru seniori. Programul nu se află la prima ediție. ”În perioada 1 iulie - 29 august 2024, Centrul Europe Direct Gorj organizează Cursul de limba engleză pentru seniori! Cursul va avea loc la Biblioteca Județeană Gorj, structura gazdă a Europe Direct Gorj, la...

România vrea al doilea succes din istorie în fața Olandei

Naționala de fotbal a României încearcă să pătrundă în sferturile de la EURO 2024. Tricolorii vor da piept, în această seară, cu Olanda. Partida are loc de la ora 19.00 (ora României), la Munchen, pe Allianz Arena. Cele două reprezentative s-au mai înfruntat de 14 ori: „Portocala mecanică” a câștigat de zece ori, România o singură dată, iar trei...

Reorganizare în Ministerul Agriculturii!

În ședința de Guvern din 28 iunie 2024 a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și a unor instituții aflate în subordinea acestuia. Printre măsurile de reorganizare prevăzute în Ordonanța de Urgență se numără: activitatea privind inspectia de stat în zootehnie, ameliorare și reproducție, gestionarea resurselor genetice, identificarea și...

S-au desemnat câștigătorii concursului ,,Brâncuși, prin ochi de copil”!

Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ,,Constantin Brâncuși” Târgu Jiu a anunțat câștigătorii concursului de artă fotografică intitulat ,,Brâncuși, prin ochi de copil”. Astfel, juriul a hotărât că cele mai bune lucrări au fost realizate de: Categorie vârstă 10-14 ani Premiul I - Manta Sara Maria Premiul II - Deatcu Patricia Laura Maria Premiul III - Vîlceanu Alexandru Augustin Categorie vârstă 15-18 ani Premiul I...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – În afara zgomotului lumii acesteia, creștinul adevărat se străduiește să găsească firul pierdut al mântuirii! – Dumnezeu este Cel Care a făcut lumea și...

Am putea spune că după minunata Sa înviere din morți, Domnul nostru Iisus Hristos a mai zăbovit pe acest pământ al făgăduinţei, vreme de patruzeci de zile, învățându-i pe Sfinţii Apostoli ceea ce înseamnă adevărul despre realitatea învierii, astfel că pe Apostolul Toma l-a întărit în credința sa, pe Apostolul Petru și pe ceilalți ucenici, i-a trimis la propovăduirea...

Gorjul, în top 10 la salarii

Gorjul se află în top 10 la nivel național în ceea ce privește salariile. Potrivit Direcției Județene de Statistică Gorj, câştigul salarial mediu brut în Gorj, în luna aprilie 2024, a fost de 7.826 lei, mai mic decât media la nivelul ţării cu 8,3%, respectiv cu 706 lei, ceea ce ne plasează pe locul 9 la nivel național. Totodată,...