Bacalaureat cu dosar penal

926

O nouă anchetă și un nou dosar penal în Gorj, după ce subiectele de la Limba și literatura română, de la Bacalaureat, au apărut în mediul online, la scurt timp de la începerea probei. Se presupune că un elev ar fi fotografiat foaia de examen, polițiștii întocmind un dosar penal pentru „divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice”.

Prima probă scrisă a Bacalaureatului s-a lăsat în Gorj cu dosar penal. Asta după ce subiectele de la Limba și literatură română, de la profilul real, au apărut în spațiul public, la scurt timp de la începerea probei, în jurul orei 09:20. Un elev de la centrul de examinare constituit în cadrul Liceului Tehnologic „Ion Mincu” din Târgu Jiu este bănuit de scurgerea subiectelor în mediul online.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj au dispus deja verificări. O situaţie similară a avut loc, săptămâna trecută, la proba de la Matematică a Evaluării Naţionale, când subiectele „au răsuflat” de la un centru de examen tot din Târgu Jiu.
„Este o fraudare a primei probe a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, prin fotografierea şi distribuirea subiectelor de Limba şi literatura română. Comisia judeţeană a examenului de Bacalaureat s-a deplasat la centrul de examen pentru analizarea situaţiei şi stabilirea măsurilor. Spre deosebire de proba de Matematică de la Evaluarea Națională, când documentul a fost în format pdf, adică să spunem în original, acum sunt poze făcute cu telefonul, cel mai probabil de către un elev, dar rămâne să stabilim cine se face vinovat de această situație”, a menționat Ionuţ Catrina, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Dacă se va dovedi că un elev a fotografiat și distribuit subiectele în mediul online, acesta va fi eliminat din examen.

Un nou dosar penal
Între timp, și polițiștii gorjeni au deschis un dosar penal. „La data de 1 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, Biroul de Investigații Criminale, s-au sesizat cu privire la faptul că, în jurul orei 9.20, în timpul susținerii examenului de Bacalaureat 2024, la disciplina limba și literatura română, în mediul online au apărut imagini în care sunt prezentate subiectele examenului, atribuite centrului de examinare constituit în cadrul Colegiului Tehnologic „Ion Mincu”, din localitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, cercetările continuând pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj”, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

CNE: Examenele naționale, fraudă fără precedent
„Examenele naționale sunt tratate cu mai multă superficialitate decât oricând”, apreciază Consiliul Național al Elevilor, organizația acuzând o „fraudă fără precedent” la examene, în condițiile în care subiectele la probele Evaluării Naționale, dar și la proba de Limba română – Bacalaureat 2024 s-au scurs în spațiul public.
„Consiliul Național al Elevilor trage un semnal de alarmă în privința divulgării frauduloase a subiectelor examenelor naționale. Deținerea de dispozitive electronice de orice fel fiind strict interzisă în sala de examen, reprezentând un motiv incontestabil de eliminare din examen. Incidentele petrecute până acum la examene reflectă organizarea precară în comisiile din școli, subiectele de la Evaluarea Națională fiind divulgate chiar de către membrii acestora”, spune organizația reprezentativă a elevilor.
Pentru sesiunea din iunie-iulie, în Gorj s-au constituit zece centre de examen, șapte în Târgu Jiu (Liceul Tehnologic „Ion Mincu”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu”, Liceul Tehnologic nr.2, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”) și câte unul la Motru – Liceul Tehnologic Motru, Novaci – Liceul Teoretic Novaci și Turceni – Liceul Tehnologic Turceni.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here