20.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 11, 2024

Arhive Zilnice: 3 iulie 2023

Adolescent prins la volan

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au depistat, duminică, în flagrant, un tânăr de 16 de ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea un autoturism pe drumul public din Pișteștii din Deal, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea...

Gorj: Peste 1.000 de persoane legitimate, sute de mașini verificate în trafic

Peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, împreună cu jandarmii gorjeni, au acționat duminică, în intervalul orar 19:00-00:00, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane. Este vorba de parcuri, terase, săli de jocuri de noroc, precum și zonele centrale ale localităților din județ, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, pentru...

Gorj: Magistrat eliberat din funcție

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de eliberare din funcţie a mai multor magistraţi. Între aceștia se află și Emilia-Cristina Pena - judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Gorj. Aceasta activa la Secția I Civilă. Cei şase magistraţi au fost eliberaţi din funcţie ca urmare a pensionării.

Sfaturi pentru părinții care pleacă în vacanță alături de copii. Ce să conțină trusa medicală

Planificarea unei vacanțe cu copiii poate fi o misiune dificilă, mai ales că părinții trebuie să țină cont de foarte multe aspecte pentru a le oferi confort copiilor. De la destinația și hotelul ales, la tipul de masă și până la ce medicamente luăm cu noi în vacanță, toate sunt pe „umerii” părinților. Pentru vacanța la mare se recomandă folosirea...

Șef nou la SRI

Șeful SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat luni demisia din funcție. „Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcției cu persoana care o deține. Nu vreau acest lucru nici pentru mine, nici pentru o instituţie care este mai valoroasă decât orice director pe...

Bilete pentru meciul FCU Craiova – FCSB de la Târgu Jiu

FC U Craiova 1948 va juca prima etapă din Superliga contra celor de la FCSB. Partida, programată pe 16 iulie, la ora 21:30, se va disputa pe Stadionul Municipal Constantina Diță, din Târgu Jiu. „Derby-ul din prima etapă a Superligii nu va putea fi găzduit în propria casă, ca urmare a lucrărilor de schimbare a gazonului care vor avea loc...

Deputatul Vîlceanu, exclus din PNL

Deputatul Dan Vîlceanu a fost exclus din Partidul Naţional Liberal, a anunţat luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. Propunerea a fost făcută de organizația PNL Gorj. Votul a fost luat în BEX, însă decizia finală va fi stabilită în BPN.  

Funcție importantă pierdută de un șef din CEO

Președintele Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, Alexandru Marcoci, a pierdut funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Decizia semnată de premierul Marcel Ciolacu a fost publicată pe 29 iunie în Monitorul Oficial. Liberalul din Mehedinți a fost numit la MAI în decembrie 2022, fiind sprijinit de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu.

Doi elevi de la „Tudor”, media 10 la Bacalaureat

Peste 70% dintre elevi (promoția curentă) au promovat examenul de Bacalaureat în Gorj. S-au înregistrat două medii de 10, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. A treia medie aparține tot unui elev de la „Tudor” – 9,88. La fel ca la Evaluarea Națională, rezultatele elevilor au fost afișate cu anonimizarea numelui și a prenumelui. Contestaţiile pot fi depuse astăzi...

Firma fondată de senatorul Iordache, contracte cu statul de peste 60 de milioane de euro

Firma fondată de actualul senator PNL și lider al organizației județene, Ion Iordache, are contracte în valoare de peste 300 de milioane de lei cu primăriile din Gorj. Presa centrală arată că de afacerile familiei se ocupă fiul acestuia. ”O companie înființată în 2002 de Ion Iordache, senator PNL de Gorj, pentru exploatări forestiere, transformată, între timp, în companie de...

Gorj: Inspectorii de muncă au dat amenzi de aproape 140.000 de lei

Inspectorii de muncă din Gorj au efectuat 60 controale care au vizat atât relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă. Astfel, în perioada 26 - 30 iunie, au fost aplicate 26 sancțiuni contravenționale în valoare de 138.000 lei și dispuse 79 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate, arată ITM Gorj într-un comunicat de presă. Amenzi de...

Se înlocuiesc stațiile de troleibuz din Târgu Jiu

Stațiile de troleibuz din Târgu Jiu vor fi înlocuite cu unele noi. Municipiul beneficiază de trei mari proiecte de modernizare a transportului în comun. „Îndepărtăm stațiile de troleibuz și pregătim amplasamentele pentru noile stații. După cum știți, suntem beneficiarii a trei mari proiecte de modernizare a transportului în comun. Primul, deja finalizat, în valoare de 12 milioane de euro, prevede...

Anunțul Primăriei Rovinari pentru șoferi

Anunț important pentru conducătorii auto făcut de Primăria Rovinari. „Începând cu data de 28.06.2023, cu avizul Poliției Rutiere, s-a revenit asupra obligativității virajului la dreapta la ieșirea de pe strada slt. Laurențiu Lixandru în strada Jiului. Astfel, șoferii pot vira la stânga spre giratoriul din zona magazinului Penny, cu respectarea indicatorului STOP la pătrunderea în intersecție. Rămâne valabilă însă interdicția de a...

Angajaților CEO le trebuie două adeverințe ca să se pensioneze

Liderul de la termocentrala Ișalnița a anunțat că pentru pensionarea la 52 de ani, salariații trebuie să depună la dosarul de pensie și o adeverință pe Legea 74, pe lângă cea pe legea 197.”Pentru colegii de la SE ISALNITA, care au dosarele la casa de pensii pentru legea 197, conform ultimei discuții de acum câteva minute cu oficiali ai...

Se schimbă drastic legea polițelor RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară a inițiat un proiect ce modifică legislația privitoare la polițele RCA, iar printre cei care vor plăti polițe de asigurare se numără inclusiv posesorii de trotinete electrice sau biciclete electrice. Noile polițe RCA vor fi plătite de către toți posesorii de vehicule autopropulsate care se deplasează cu o viteză maximă mai mare de 25 km/h. Vizate...

În Sănătate: Vouchere de vacanță și 500 de lei în plus de la 1 august

Medicii primesc 500 lei în plus în caz că efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază, dar şi 1.000 de lei dacă au două gărzi în aceeaşi situaţie. Executivul a aprobat majorări salariale, de la 1 august, pentru personalul de specialitate medico-sanitar angajat cu timp parțial care efectuează gărzi și pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar...

Rezultatele la BAC vor fi afișate astăzi

Peste 130 de mii de candidați află astăzi dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat. În această dimineață, în prima parte a zilei, vor fi afișate rezultatele, care vor putea fi consultate atât la avizierul liceului, cât și online. Rezultatele sunt anonimizate, fiind accesibile pe baza codului primit. După ora 12, cei nemulțumiți de notele primite pot depune contestație.

Gorj: 11 Percheziții la o firmă de construcții

11 percheziții au loc astăzi la sediul și punctele de lucru ale unei firme de construcții, într-un dosar de evaziune fiscală. ”La data de 3 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în județul Gorj și...

Ziua ,,Z” pentru modificarea Planului de restructurare al CEO!

Stindardul propagandistic al politicienilor în legătură cu Complexul Energetic Oltenia (CEO) este decalarea termenelor din Planul de restructurare a companiei energetice, însă nu există demersuri concrete în acest sens. În urmă cu o lună, fostul ministru al Proiectelor Europene, în prezent ministru al Finanțelor, Marcel Boloș, a precizat, într-un răspuns la o interpelare a deputatului Mihai Weber, că Ministerul...

Verdictul în dosarul de evaziune al oamenilor senatorului Iordache!

Tribunalul Gorj a pronunțat, la sfârșitul lunii trecute, sentința în dosarul de evaziune fiscală ce vizează trei șefi ai firmei Ydail Construct, toți fiind apropiați sau chiar rude ale senatorului Ion Iordache, președintele PNL Gorj, cel care a pus bazele acestei companii din județ, una dintre cele mai prospere de pe piață în ultimii ani. Pe 30 martie 2021 Parchetul...

Trei ani de pușcărie pentru 200 de lei

Un bărbat din Gorj, recidivist, a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare cu executare. Tânărul din comuna Scoarța a recunoscut că a venit în municipiul Târgu Jiu pus pe furat. Voia să facă rost de bani pentru a pleca din țară. Așa s-a strecurat în internatul unui liceu, de unde a sustras suma de 200...

Încă un român la CSM Târgu Jiu

Ștefan Daniel Mâinea este ultima achiziție a secției de baschet. Jucătorul român a semnat un angajament pentru sezonul viitor cu CSM Târgu Jiu. El se alătura altor patru sportivi autohtoni care vor face parte din lot în noul campionat. Este vorba despre Octavian Popa Calotă, Noam Weinberg, Camil Berculescu și Andrei Bărăgan. În vârstă de 24 de ani, Mâinea...

Ca la noi, la nimeni – Neomarxiștii fac ravagii!

Motto: „Ne jucăm de-a eroii fiindcă suntem lași, și de-a sfinții fiindcă suntem răi: ne jucăm de-a asasinii fiindcă murim de dorința de a ne omorî aproapele; ne jucăm fiindcă ne-am născut mincinoși.” - Jean Paul Sartre De vreo cinci zile încheiate, dar mai ales de cinci nopți îngrozitoare, tinerii din Franța – nu numai din Paris, ci și din...

Din nou despre vipere

Dacă ne-am lua după mărime, din cele câteva sute de specii de reptile cunoscute, vipera ar fi un biet şerpişor. Totuşi o serie de povestiri, care de care mai exagerate despre aceasta, stârneşte o teamă ce de multe ori este invers proporţională cu mărimea sa. Nu ne propunem să oferim soluţii miraculoase nici să găsim un descântece pentru frica...

„Când amintirile vorbesc” este noul roman al scriitorului gorjean Florian Văideianu

Acesta a fost publicat la puțin timp după ce, la începutul anului, scriitorul publicase primul său volumul de poezie intitulat „Alfabetul vieții”, despre care am scris la timpul respectiv. Recent, am avut onoarea să-l primesc cadou de la autor, și-i mulțumesc din inimă și pe această cale pentru toate cărțile scrise de el și dăruite cu plăcere la prieteni...

Debut greu pentru echipa de handbal

CSM Târgu Jiu și-a aflat programul din noul sezon al Ligii Florilor. Trupa pregătită de Liviu Andrieș va începe campionatul pe terenul unde a reușit cel mai important succes din stagiunea precedentă. Gorjencele au deplasare la Bistrița, acolo unde au jucat finala Cupei României cu CSM București. Primul meci acasă se va disputa cu ,,vecina” SCM Rm. Vâlcea, urmând...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre invidie şi legătura sa cu moralitatea conştiinţei religioase a omului – ,,Îndeosebi cei care într-adevăr sunt trupești și îmbrățișează iubirea de sine, slujesc...

O maladie păcătoasă a omului modern şi a sufletului său este invidia, cea care produce o mare obsesie moralităţii conştiinţei religioase a omului, mai ales a omului care din anumite motive s-a îndepărtat de credinţă şi a căpătat lăcaş de taină în coliba iubirii pătimaşe a banilor, devenind victima unei mari nefericiri care sfâşeşte în exilul unei existenţe tragice!...

Artiști din Chișinău expun la Târgu-Jiu

Profesori și studenți la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău își aduc lucrările cele mai frumoase pentru a fi expuse la Târgu Jiu, la invitația directorilor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Vernisajul expoziției de pictură „Cu dragoste de peste Prut” va avea loc marți, 4...

Mărturii de la Țicleni despre Ecaterina Teodoroiu. „A fost găzduită de o familie din Tunși, în noiembrie 1916!”

Gorjeanca Ecaterinei Teodoroiu, cercetaşă şi participantă la Primul Război Mondial, s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. „Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul...

Palmaresul Festivalului-concurs al cântecului, jocului și portului oltenesc de la Ciuperceni

Festivalul-concurs al cântecului, jocului și portului oltenesc „Plai de cântec și de dor”, organizat de Primăria Ciuperceni și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, și-a desemnat, săptămâna trecută, câștigătorii. Trofeul festivalului a fost câștigat de către Denisa Ungureanu. La secțiunea soliști vocali, premiul I a fost obținut de Cosmina Hârșovescu și Cristina Pobirci, premiul al II-lea de...

România – locul I la Olimpiada Europeană de Geografie. Aur pentru gorjeanul Mihai Alexandru Bratu

România s-a situat pe prima poziție în clasamentul pe țări la Olimpiada Europeană de Geografie, ce a avut loc recent în capitala Serbiei. „Lotul României aduce acasă patru medalii de aur, trei medalii de argint și una de bronz”, a anunțat Ministerul Educației. Țara noastră a fost reprezentată la Belgrad de două echipe, seniori și juniori, fiecare alcătuită din câte...

Directorul Asociației Producătorilor de Energie: Securitatea energetică, în pericol

* Unde poate duce inconștiența guvernelor care lichidează cărbunele * State care iniţial au blamat, au declarat cel puţin tranziţie energetică cu energie din surse regenerabile, nici măcar nu concepeau energie curată la care să alăture măcar nuclearul, acum redeschid mine de cărbune, ceea ce înseamnă că vor produce energie electrică şi din cărbune” CE Oltenia înregistrază, în ultimul an, o...