6.8 C
Târgu Jiu
marți, octombrie 22, 2024

Arhive Zilnice: 30 martie 2023

Incendiu într-o carieră minieră. Au ars 100 de metri de bandă transportoare

La banda transportoare de la Cariera Tismana-Hodoreasca, azi -dimineață, a izbucnit un incendiu, pompierii intervenind cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU Gorj și două autospeciale ale serviciului privat pentru situații de urgență. Au ars aproximativ 100 de m de bandă și mai multe cabluri electrice, a transmis ISU Gorj.

200 de lei pentru angajații CEO, din Fondul de promovare/armonizare

Administrația CEO a aprobat distribuirea sumei de 200 de lei angajaților ale căror salarii trebuie armonizate, a declarat liderul Sindicatului Alfa din cadrul CEO, Alin Munteanu.  Astfel, subunitățile companiei și secțiile ELCFU vor trimite serviciului de resurse umane situația nominală a angajaților cărora li se repartizează aceste sume din Fondul de promovare/armonizare, până la data de 9 aprilie.

Amendă de 60.000 de lei dată la Scoarța

Un alt operator autorizat pentru colectarea și tratarea deșeurilor periculoase și nepericuloase de pe raza comunei Scoarța a fost amendat de Garda de Mediu Gorj. Societatea a fost sancționată contravențional cu 60.000 de lei pentru că nu a respectat legea privind gestionarea deșeurilor.

Bărbatul din Negomir a fost găsit, din păcate, decedat

Acesta a fost dat dispărut de către fosta soție, ieri, 29 martie. IPJ Gorj: În seara zilei de 29 martie a.c., în urma sesizării primite cu privire la dispariția bărbatului de 67 de ani, din comuna Negomir, în cel mai scurt timp, au fost constituie echipe mixte, formate din polițiști, jandarmi, pompieri, reprezentanți ai Salvamont Gorj și voluntari. În vederea identificării...

Posturi vacante de asistent medical la DGASPC Gorj

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a două posturi de asistent medical. Posturile sunt disponibile la Complexul de servicii comunitare pentru copilul cu nevoi speciale Târgu-Jiu – Casa de tip familial destinată protecţiei rezidenţiale a copiilor cu dizabilităţi „Scoarța” și Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate...

VIDEO| Deszapezire pe Transalpina

Utilajele de deszăpezire acționează pe DN 67c, de azi-dimineață, după ninsorile din ultimele zile, iarna reinstalându-se în zonele montane Rânca și Novaci.

Comunicat de presă – raport pentru anul 2022

Primăria Municipiului Târgu Jiu a publicat pe pagina sa de internet raportul anual cu privire la respectarea normelor de conduită de către personalul contractual pe anul 2022. Raportul poate fi accesat la adresa: https://www.targujiu.ro/, accesand Primaria/ Organizare și Funcționare/ Codul de conduită etică și profesională. https://targujiu.ro/dm_tgjiu/portal.nsf/pagini/codul+de+conduita+etica+si+profesionala-0000185E Raportul este realizat conform Ordinului nr. 1466/2022 pentru stabilirea formatului Raportului anual cu privire la respectarea...

Negomir: Un bărbat este dat dispărut de fosta soție

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați, ieri, de o femeie din comuna Negomir, despre faptul că fostul soț, Mișcodan Constantin, de 67 de ani, din aceeași localitate, a plecat voluntar de la locuința de domiciliu, iar până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime de 1,65-1,70 metri, greutate aproximativ 70 kilograme, păr grizonat, tuns...

CEO, cu un picior în groapă – Contract de consultanță de 1.000.000 de euro pentru digitalizare!

Cotididianul ,,Gorjeanul” a solicitat, în baza Legii 544/2001, un răspuns din partea Complexului Energetic Oltenia cu privire la aceste servicii de consultanță, scoase la licitație pe vremea în care Lăcrămioara Pințea se ocupa de restructurarea CEO și de toate demersurile pentru înființarea SPV-urilor, dar și de ,,transformarea digitală” a companiei. În general, aceasta s-a ocupat de toate cele de trebuință...

Fiul cel mare al fostului deputat Surupăceanu, strălucește la geografie! Călin s-a calificat la faza națională a olimpiadei ,,Terra”

Călin Surupăceanu este elev în clasa a cincea la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Este cel mai mare dintre fiii fostului deputat Mugurel Surupăceanu, un copil cuminte și un elev strălucit. A dovedit asta prin calificarea la olimpiada de geografie ,,Terra" faza națională, doar doi elevi ai CNTV reușind aceasta performanță. Celălalt elev calificat este Sbora Ioan David,...

Jale la concursul pentru posturile de portar și paznic. Un singur admis!

Un singur candidat a reușit să treacă de proba scrisă organizată, marți, de Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, pentru ocuparea a două posturi de portar și a unui post de paznic. Nu mai puțin de 12 candidați au participat la examen, unul singur reușind să-l treacă la limită. A obținut 56 de puncte din 100, pragul...

,,Ajută-mă să pot singur!”

Vineri, 24 martie 2023, preșcolarii de la Grădinița cu P.P. Nr 1 Târgu-Jiu au desfășurat acțiunea ,,Cea mai frumoasă grădină cu flori ”, activitate ce face parte din Proiectul ,,Ajută-mă să pot singur!” în colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului Gorj reprezentant Cristina Merfu și Biblioteca Vladimir. Bucuria s-a citit pe zâmbetul celor mici încă de la prima ora...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Fenomenul depopulării mediului rural din România, cu unele aspecte din Comuna Căpreni, Gorj -În ultimii douăzeci şi cinci de ani, comuna Căpreni s-a depopulat...

Fenomenul depopulării mediului rural din România este unul care poate fi privit şi analizat mai bine printr-o raportare la situaţii concrete, iar, cu acest prilej, vom evidenţia modul cum se manifestă acest fenomen îngrijorător într-una dintre comunele gorjene cele mai interesante şi mai dinamice ca ritm de dezvoltare, având la timona sa cel mai longeviv primar din din Gorj...

Fișe medicale auto la spitalul din Rovinari. Tarife!

Fișa medicală auto necesară în cazul obținerii sau reînnoirii permisului de conducere poate fi obținută și de la ambulatoriul spitalului din Rovinari. „Începând de miercuri, 29.03.2023, în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc «Sfântul Ștefan» Rovinari, se reia activitatea de întocmire a fișelor medicale auto, grupele I și II. Documente necesare: carte de identitate și adeverință boli cronice, eliberată de...

A nins peste pomii înfloriți!

Iarna continuă să-și facă simțită prezența, în special în zona montană a județului, acolo unde a nins, iar zăpada a fost viscolită de vântul extrem de puternic. În satele de la poalele munților a nins chiar dacă pomii sunt deja în mare parte înfloriți. Oamenii sunt convinși că anul acesta recolta este compromisă, mai ales că temperaturile au coborât sub...

POMPILIU MARCEA – 38 de ani de la asasinarea sa (III)

Convins că e predestinat, că fără el dispare țara, în numele căreia comite sacrificarea atîtor oameni admirabili, el e de bună credință.” Foarte interesante, dicuțiile ample, pe varii teme, la care sunt antrenați pacienții, conferă romanului un caracter absolut reflexiv, ceea ce, de fapt, remarcă și dr. Dincă, care-l întâmpină pe vechiul amic cu replica:”- Adrianule, repetă Tudor, cred...

Gazeta Gorjului – Arte Mici în Țara corcodușilor

E o seară de primăvară cum n-am mai prins pe-acasă de vreo câțiva ani buni și ca să nu mă simt chiar singur, stau la masă-n pridvor cu una mică-n… față, dinspre Inoasa bate-o pală de vânt încutropind în strânsoarea-i toată grădina, și curtea cât a mai rămas, cu mirosul atât de alb al florilor de corcoduși, care-au înnebunit...

Preotul Nicolae Diaconescu, cetățean de onoare al comunei Bengești Ciocadia, împlinește astăzi 100 de ani! Decernarea diplomei, fără inițiatorul proiectului

Zi aniversară pentru preotul Nicolae Diaconescu, prilejuită de împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. În cinstea sărbătoritul, primarul comunei Bengești Ciocadia, alături de alte câteva oficialități, va înmâna preacucernicului părinte diploma de cetățean de onoare al comunei. Acest titlu onorific se acordă în urma unui proiect de hotărâre depus în cadrul Consiliului Local Bengești Ciocadia de către echipa...

Andrieș avertizează: ,,Vor veni foarte motivate, sunt cu cuțitul la os!”

CSM Târgu Jiu vrea să facă încă un pas spre salvarea directă. Formația gorjeană primește vizita echipei lui Gheorghe Tadici, HC Zalău. 11 puncte le despart pe cele două în clasamentul Ligii Florilor. Gorjencele ocupă locul 10, iar trupa din Sălaj este pe 12. Tocmai situația în care se află vizitatoarele îl pune în gardă pe antrenorul Liviu Andrieș,...

Un procent de 30% din noul Altex, deja realizat la Motru!

Investitorul de la Motru lucrează la foc automat. Deși lucrările au început de puțin timp, Altex grăbește realizarea investiție deoarece dorește că în șase luni sa taie panglica la noul centru comercial al orașului. Altex a fost, de altfel, primul investitor căruia i s-a eliberat o autorizație de construcție, în municipiul Motru, pe anul 2023. Investiția se creionează pe...

Scoarța – Sat european de tineret 2023

Guvernanța programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) acordă, anual, începând cu anul 2020, titlul de „Sat European de Tineret”. Titlul este oferit de către Guvernanță satelor sau comunelor care își doresc ca prin acest program, apolitic, să facă o schimbare în comunitatea lor. Pe parcursul anului în care vor...

Ca la noi, la nimeni – Păcăliți, fermierii români – protest în fața Comisiei Europene!

Motto: „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!” - Zicală românescă Fermierii români își strigă disperarea, de mai mult timp, și sunt sătui de lipsa de reacție a guvernanților acestei țări care-i și a noastră, dar și a lor. Miercuri, în Ardeal, au ajuns la un gest disperat și au aruncat o tonă de lapte, nemulțumiți că litrul de lapte pleacă...

Condamnare pentru un om de afaceri din Bumbești Pițic

Administratorul unei firme din Bumbești Pițic a fost găsit vinovat de judecătorii gorjeni pentru acuzațiile de evaziune fiscală formulate de procurori. Bărbatul a recunoscut și el faptele și, astfel, instanța de judecată a pronunțat o sentință care nu îl trimite în spatele gratiilor, dar prin care primește o condamnare. „Admite cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate(…)Condamnă inculpatul...

Sute de dosare de daună plătite după cutremurele din Gorj

PAID România - Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a anunțat că a plătit deja despăgubirile pentru 437 dosare din totalul de 1.384 înregistrate până la data de 27 martie 2023, ca urmare a cutremurelor produse în luna februarie, în Gorj. Primele plăți s-au făcut în termen record, la 8 zile după producerea primelor cutremure de pe 13 februarie. Trebuie...

Prim-procuror din Gorj, o nouă delegare în funcție

Valeria Ionela Gheju va conduce Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești și în următoarea perioadă. Decizia a fost luată în unanimitate de voturi de Consiliul Superior al Magistraturii, în ședința de marți, 28 martie. „Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești a doamnei GHEJU...