15:53 – Pericol de viitură pe Jiu!

396

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) ‘Jiu’ a cerut, luni, autorităţilor publice locale din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj să fie pregătite să intervină pentru atenuarea unor fenomene meteorologice periculoase care ar putea să se producă în bazinele hidrografice ale râului Jiu şi afluenţilor săi.

Se impune astfel urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, întrucât există risc de viitură şi depăşire a cotelor care ar putea pune în pericol construcţiile hidrotehnice, poluări accidentale ale apelor şi inundarea unor gospodării situate în zona riverană respectivelor cursuri de apă. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis deja, în acest sens, o avertizare hidrologică cu privire la perimetrele care pot fi afectate. Primăriile din localităţile amplasate în bazinul hidrografic al râului Jiu au obligaţia să se menţină în stare de alertă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here