12,4 milioane de lei au ajuns în buzunarele gorjenilor

648

Luna trecută a fost una bogată în zerouri în ceea ce priveşte beneficiarii de diverse prestaţii sociale de la nivelul judeţului nostru. Potrivit unei informări transmise de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), valoarea plăţilor efectuate până la finele lunii mai şi aferente lunii aprilie, cu titlu de prestaţii sociale, a depăşit suma de 12,4 milioane de lei.

Conducerea AJPIS Gorj anunţă faptul că în perioada 1-24 mai s-au făcut plăţi ce reprezintă prestaţii sociale, pentru un număr de 93.339 de beneficiari, valoarea totală a sumelor fiind de 12.489.769 de lei. “În mai s-au plătit 5.942.049 de lei pentru alocaţiile de stat pentru copii pentru 60.446 de minori din judeţ. De asemenea, 1.957 de gorjeni au primit indemnizaţii de creştere a copilului în valoare de 1.594.909 lei, iar valoarea stimulentelor achitate către 694 de prestatori a fost de 347.657 de lei”, a declarat Viorica Roşianu, director executiv al AJPIS Gorj.
Totodată, AJPIS Gorj a plătit puţin peste 36.750 de lei pentru 122 de beneficiari din judeţ îndreptăţiţi să primească beneficii sociale având în grijă ori aflându-se în concediu de creştere a copilului cu dizabilităţi, conform OUG nr. 111/2010 art. 31 şi 32. Tot luna trecută s-au făcut plăţi de 3.916.000 de lei pentru 22.968 de gorjeni ce reprezintă drepturi acordate persoanelor cu handicap conform Legii nr. 448/2006.
În ceea ce priveşte ajutoarele pentru încălzirea locuinţei, la nivel de judeţ, în mai s-au achitat 108.028 de lei pentru 1.100 de solicitanţi de sprijin la încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, 530.137 de lei pentru 5.833 de beneficiari de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi alţi 164 de solicitanţi au primit 10.529 de lei ca ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică.
Principalele criterii pe baza cărora se acordă beneficiile de asistenţă socială sunt: evaluarea contextului familial; veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia; condiţiile de locuire; starea de sănătate şi gradul de dependenţă. Statul acordă drepturile de asistenţă socială prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Beneficiile de asistenţă socială se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de acte doveditoare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here