“Prietenii pompierilor” s-au întrecut pe stadion

319

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a organizat ieri faza judeţeană a concursului „Prietenii pompierilor”, competiţie la care au participat elevi de la mai multe instituţii de învăţământ din judeţul Gorj. În urmă desfăşurării probelor de concurs, a fost selectat pentru a reprezenta judeţul nostru la faza zonală a competiţiei echipajul Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu şi cel al Şcolii Gimnaziale Slivileşti.

Peste 100 de elevi din judeţul Gorj au participat ieri la faza judeţeană a concursului „Prietenii pompierilor”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj, în cooperare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Consiliul Judeţean Gorj şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu – Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Târgu-Jiu. Competiţia s-a desfăşurat pe Stadionul Municipal Târgu-Jiu. Echipajele formate din câte 10 elevi au trebuit să treacă de trei probe: proba teoretică, pista de îndemânare peste obstacole şi ştafeta de 400 m cu obstacole. Pe primul loc s-a clasat echipajul Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu (fete) şi cel al Şcolii Gimnaziale Slivileşti (băieţi). Pe a doua treaptă a podiumului au urcat echipajele Şcolii Gimnaziale Slivileşti (fete) şi Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu (băieţi), iar locul III a fost ocupat de reprezentanţii Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu (fete) şi cei ai Şcolii Gimnaziale Săcelu (băieţi). De asemenea, au mai fost acordate două menţiuni; una a revenit reprezentanţilor Şcolii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu (fete) iar cealaltă echipajului Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Uscătescu” Târgu-Cărbuneşti (băieţi). Concursul „Prietenii pompierilor” are un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor, organizându-se în scopul: dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, precum şi al promovării atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor, formării şi dezvoltării la elevi a unor trăsături moral-volitive şi atragerii unui număr mare de elevi la desfăşurarea activităţilor cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor”.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here