„Oaspete” într-un subsol de bloc

445

omul strazii (2)Mare surpriză au avut câţiva locuitori ai municipiului Târgu-Jiu, ieri dimineaţă, când au dat în subsolul blocului peste un om al străzii.

Pentru că acesta nu se afla într-o stare de sănătate prea bună, oamenii au chemat Salvarea care l-a preluat pe bărbat.

Fără locuinţă, omul se refugiase de câteva luni bune în subsolul de bloc, unde trăia într-o mizerie greu de imaginat. Din cauza faptului că starea acestuia nu era deloc bună, înainte de a-l transporta la spital, personalul medical de pe ambulanţă i-a acordat primul ajutor. Bărbatul era înconjurat atât de gunoaiele pe care le mai aduna de prin tomberoane cât şi de propriile-i fecale. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Vecinii spun că nu îl cunosc pe cel care se instalase în subsolul blocului lor. Unii dintre ei chiar afirmau că omul străzii era exploatat de un al bărbat care îl pune să cerşească pentru el. Cert este, însă, faptul că găsirea şi transportarea lui la spital a fost un noroc, pentru că nu ar mai fi rezistat mult în această situaţie, suferind, printre altele, şi de tuberculoză, boala fiind într-un stadiu avansat.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here