Zeci de elevi din Gorj, admiși la liceu în condiții speciale

369

Comisia de admitere județeană a aprobat, săptămâna trecută, zeci de cereri de redistribuire la liceu venite din partea absolvenților de gimnaziu, considerate a fi situații speciale. Printre acestea s-au numărat cazurile unor gemeni care au dorit să învețe în aceeași clasă, dar și a unor elevi care au cerut să fie mutați la licee aflate mai aproape de domiciliul lor.

Perioada 1 – 4 august a fost rezervată soluționării situațiilor speciale apărute după repartizările computerizate la liceu organizate până în prezent, în această categorie intrând: situații medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaților gemeni, distribuirea sau redistribuirea pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greșită în baza de date computerizată a opțiunilor exprimate de elevi, etc. La nivelul județului Gorj, au fost înregistrate circa 50 de astfel de cereri, însă nu toate au fost admise. ”Am avut 51 de cereri, însă doar 45 au fost admise, șase dintre acestea fiind respinse. În toate cazurile s-a respectat criteriul referitor la media de admitere, adică elevii repartizați au avut media de admitere mai mare sau egală cu media ultimului admis pe locul 28, ca urmare a repartizării computerizate, la specializarea/clasa respectivă”, a precizat inspectorul școlar general, Ion Ișfan. Potrivit acestuia, patru dintre cererile depuse au vizat gemeni care au dorit să învețe în aceeași clasă. În alte două cazuri a fost vorba de absolvenți de gimnaziu care au cerut să fie redistribuiți la licee aflate mai aproape de domiciliu. Candidații repartizați în perioada 1-4 august 2016, de către Comisia de admitere a municipiului București, se vor adresa în vederea înscrierii unităților de învățământ la care au fost admiși. Dosarele de înscriere la liceu trebuie să conțină mai multe documente: cerere de înscriere, carte de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, în copie legalizată, adeverință cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a, foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale) și fișa medicală. Reamintim că, până în prezent, s-au desfăşurat două etape de admitere în licee. În prima etapă de admitere la liceu, în Gorj, din cei 2.513 candidați care au completat fișele de înscriere, au fost repartizați 2.506. Dintre candidații repartizați, 76 sunt absolvenți de școli gimnaziale din alte județe: Mehedinți (70), Olt (2), Hunedoara (1), Constanța (1) și Vâlcea (2). De asemenea, aproape 170 de absolvenți de gimnaziu din Gorj au fost repartizați anul acesta la licee din alte județe (Dolj, Mehedinți, Timiș, Vâlcea, Sibiu, Arad) și din municipiul București. La cea de-a doua repartizare la liceu au participat doar patru absolvenți de gimnaziu din Gorj. Trei dintre aceștia au fost repartizați la licee din județ, iar cel de-al patrulea la un liceu din Dolj. După primele două repartizări, în liceele din Gorj au rămas neocupate 487 de locuri: 30 la Colegiul ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari, 17 la Colegiul ”Mihai Viteazul” Bumbești Jiu, 37 la Colegiul Auto ”Traian Vuia” Târgu-Jiu, 12 la Colegiul Național ”Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești, 55 la Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Târgu-Jiu, 61 la Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” Târgu-Jiu, 41 la Colegiul Tehnic Mătăsari, 15 la Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu, 68 la Liceul Energetic Târgu-Jiu, nouă la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani, trei la Liceul Tehnologic Bîlta, Runcu, opt la Liceul Tehnologic Baia de Fier, 31 la Liceul Tehnologic Bîlteni, 25 la Liceul Tehnologic Bîrsești, 18 la Liceul Tehnologic Bustuchin, nouă la Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia, 15 la Liceul Tehnologic Roșia Jiu, 13 la Liceul Tehnologic Stoina, 13 la Liceul Tehnologic Țicleni, patru la Liceul Tehnologic Tismana și trei la Liceul Tehnologic Turceni. O a treia etapă de admitere la liceu se va desfășura în perioada 29 august – 5 septembrie. Aceasta este rezervată absolvenților de gimnaziu care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare.
Repartizarea la liceu a absolvenților de gimnaziu se face pe baza mediei de admitere, care se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25%.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here