“Zecarii” de la BAC şi Evaluarea Naţională, premiaţi şi în Gorj

549

Şi în acest an, s-a decis ca eforturile elevilor, care au promovat examenele naţionale cu media maximă, să fie răsplătite prin acordarea unor premii în bani. În Gorj, premierea elevilor de 10 a avut loc, joi, şi s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Gorjul are cu ce se mândri atunci când vine vorba de elevi bine pregătiţi. Nu mai puţin de opt elevi, cinci de clasa a VIII-a şi trei de clasa a XII-a, au reuşit anul acesta să obţină nota maximă la toate probele examenelor naţionale. Mădălin Guran, Alexandru Mischie, Iulia Pascu, Theodora Spanache şi Adriana Stăvilă sunt cei cinci absolvenţi de gimnaziu care au promovat Evaluarea Naţională cu media 10, iar Georgiana Dumbravă, Alexandru Firuţi şi Dumitru Călugăru au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat. Primii cinci au primit premii în valoare a câte 1000 de lei, iar ceilalţi trei în valoare a câte 3000 de lei. Premiile le-au fost înmânate, joi, elevilor sau reprezentanţilor lor, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. “Ne-am întâlnit, astăzi, aici pentru a-i premia pe cei care au învățat foarte mult în ultimii patru ani de zile și care, spre bucuria noastră și a familiilor lor, au luat nota 10. Avem cinci elevi absolvenți ai clasei a VIII-a și trei elevi absolvenți ai liceului. Am ținut să invit părinții și directorii școlilor unde au învățat carte. (…) Mă bucur că sunt în Gorj copii care învață foarte bine carte, pregătiți de profesori de excepție. Îi felicit, în primul rând, pe părinți, pentru că știu cât de greu este și ce eforturi și sacrificii fac când au asemenea copil în casă. Este o bucurie și, în același timp, o mare responsabilitate”, a declarat inspectorul şcolar general Ion Işfan.

premiere elevi (1)Olimpicul internaţional Dumitru Călugăru, printre elevii premiaţi
Unul dintre elevii care au fost răsplătiţi, ieri, pentru rezultatele foarte bune obţinute la examenele naţionale este Dumitru Călugăru. Olimpicul internaţional a absolvit în vara acestui an Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu şi a promovat examenul de Bacalaureat cu media 10. Anul trecut a primit titulatura de “Gorjeanul anului”, iar toţi cei care îl cunosc au numai cuvinte de laudă despre el. “Dumitru este copilul care a spart gheața și a devenit model pentru ceilalți elevi și învățământul din Gorj. Pe lângă el și împreună cu el s-au format alți copii care, încet-încet, îi vor călca pe urme. Dumitru este un copil de excepție al României”, a spus Ion Işfan. “Dumitru este un elev excepțional și este un model nu doar din punct de vedere al felului în care și-a tocit coatele pe băncile școlii, ci pentru modestia pe care a avut-o în toți acești ani. A avut șapte medalii internaţionale aduse, patru de aur și trei de argint. Este o performanță greu de atins. Sunt convins că vor fi în continuare elevi de o asemenea valoare”, a spus şi Bogdan Rădulea, directorul adjunct al Colegiului Naţional “Tudor Vladimirescu”. Dumitru Călugăru se mai poate lăuda şi cu performanţa de a se număra printre puţinii elevi români admişi la Cambridge, unde va studia din toamnă. “Este un semn de prețuire și un semn că școala românescă este în continuare foarte bună și, aș zice eu, printre cele mai bune din lume. Eu am terminat în acest an și mă bucur, pe de o parte, că am terminat cu olimpiadele internaționale. Pe de altă parte, îmi pare și rău pentru că anii de liceu au reprezentat o parte importantă din viața mea”, a declarat acesta, joi, când şi-a primit premiul pentru media obţinută la Bacalaureat.

premiere elevi (3)Sacrificii pentru rezultate excepţionale
Pentru a fi un elev de 10 trebuie să munceşti mult. Asta au recunoscut cam toţi elevii premiaţi. Niciunul dintre ei nu regretă însă sacrificiile făcute şi au planuri mari pentru viitor. Teodora Spanache a absolvit în iunie Şcoala Gimnazială “Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, obţinând nota 10 la ambele probe de la Evaluarea Națională. Din toamnă va studia la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu“, profilul biologie-chimie, pentru că vrea să devină medic. “Sunt foarte bucuroasă și a fost o experiență pentru mine. M-a coplești bucuria. A fost greu și multă muncă. Am renunțat la multe pentru rezultatele obținute. Mi-am dedicat timpul învățatului și a meritat”, a spus aceasta. Alexandru Mischie a reușit și el să obțină media maximă la Evaluarea Națională. A optat pentru același liceu ale cărui cursuri gimnaziale le-a absolvit – Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu”. Şi el îşi doreşte să devină medic.

premiere elevi (2)“Îi datorez mamei mele rezultatele obținute, profesorilor mei de la clasă și cu cei cu care m-am pregătit. Notele de 10 au însemnat multă muncă și o bucurie mare, după ce am văzut rezultatele. Am renunțat la timp liber pentru a obţine aceste note”, a spus acesta. La timpul liber a renunţat şi Alexandru Firuţi, absolvent al Colegiului Naţional “George Coşbuc” din Motru, un alt gorjean care a promovat Bacalaureatul cu media 10. Din toamnă va studia la Facultatea de Electronică din Bucureşti şi este decis ca după absolvire să rămână în ţară. “Nu vreau să plec din țară, pentru că am un sentiment al gliei care îmi spune că trebuie să rămân aici. Nu pot să-mi dau seama de sacrificii, pentru că pregătirea a fost făcută în mod permanent. Eu m-aș simți vinovat față de mine dacă aș sta o zi fără să fac ceva. A fost ca un reflex. O zi din viața mea, înainte de examene, decurgea în felul următor: dimineața mergeam la cursuri, apoi mă pregăteam pentru materiile de bac și de admitere la facultate, iar seara mi-o dedicam lecturii. Aș vrea ca elevii să-și dea seamă că, în primul rând, cunoașterea nu e ceva rău și trebuie ca tot timpul să încerce să cunoască, să descopere, să treacă lucrurile prin propria conștiință”, spune Alexandru.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here