Ploile vor fi prezente astăzi în toată ţara, iar vântul va avea unele intensificări, în special la munte, unde este posibil să apară şi grindina. Temperaturile se vor menţine, însă, ridicate şi vor atinge chiar şi 34 de grade Celsius în sudul ţării. Vremea instabilă se va menţine şi la începutul săptămânii viitoare. Temperaturile maxime vor fi de 22-25 de grade în vestul şi nord-vestul ţării, în Maramureş, Crişana şi Banat, dar şi în jumătatea nordică a Transilvaniei, în timp ce în sudul ţării, în Oltenia şi Muntenia, va fi mai cald, iar temperaturile vor atinge chiar şi 34 de grade.
Vremea va continua să fie instabilă şi la începutul săptămânii viitoare, spun meteorologii, astfel că ploile vor fi prezente şi luni şi marţi în toată ţara, însoţite de frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar temperaturile vor scădea uşor. Maximele nu vor mai depăşi 28-29 de grade în nicio regiune, iar minimele vor coborî până la 13 grade la munte, în vestul şi nord-vestul României.