În Duminica a 8-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 1, 10-17; Ev. Matei 14, 14-22 (Înmulţirea pâinilor), glas 7, voscr.8, la Sfânta şi Dumnezeisca Liturghie se va citi din Sfânta Evanghelie despre minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, ca un lucru care se repetă la fiecare slujbă liturgică, redată prin fiecare moment mai dificil prin care trecem în viaţă, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este cu noi, oferindu-ne din pâinea sfântă a bucuriei şi învăţându-ne cât este de importantă Sfânta Liturghie pentru credinciosul creştin, ca o slujbă de laudă şi de preamărire adusă lui Dumnezeu. Iar, dacă prin celelalte Taine primim anumite daruri nepreţuite, la Sfânta Liturghie primim darul Cel mai Sfânt, Care este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Din mai multe motive, poate că nu ştiau oamenii, atunci când Hristos a înmulţit pâinile şi peştii, că această înmulţire avea să fie cu mult mai importantă în sufletele oamenilor din toate timpurile, deoarece, din dragoste pentru dulceaţa cuvântului Lui Dumnezeu, oamenilor nu le mai era foame de hrana materială pentru îndestularea stomacului. Se mai întâmplă ca atunci când ne aflăm într-o situaţie sau alta şi constatăm că ne place ceva sau că iubim pe cineva, ajungem de uităm de mâncarea care ne dă senzaţia că stâmpără foamea! Minunea Duminicii acesteaia este legată de puterea şi dulceaţa cuvintelor dumnezeieşti rostite de către Mântuitorul Hristos, astfel încât oameni uitau să mai mănânce şi nu le mai era foame, ceea ce înseamnă că le era îndeajuns Cuvântul Lui Dumnezeu, adică, se împlinea cuvântul acela pe care-l zisese mai înainte Domnul: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu!”, ca o sintagmă a trăirilor spirituale ale omului şi a faptului că Dumnezeu ne învaţă că, făcând minunea aceasta, dacă ascultăm cuvântul Său şi facem Voia Sa, cu câtă simţire a inimii şi a sufletului o facem, alte minuni se adaugă nouă!
Mântuitorul Iisus Hristos a făcut această minune de a înmulţi pâinile şi peştii, spunându-le Apostolilor: „Împărţiţi-le!”.
Aşadar, în Duminica a 8-a după Rusalii putem înţelege mai bine că fiind o alcătuire de trup şi de suflet, se pare că după câteva zile, oamenilor li s-a făcut foame, lucru pe care Apostolii l-au sesizat şi au spus Mântuitorului: «Încetează să mai vorbeşti, pentru că oamenilor le este necesară şi hrana trupească. Dă-le drumul să meargă prin sate, să-şi cumpere pâine», după care Mântuitorul Hristos le răspunde: „Daţi-le voi să mănânce!”. «Cum să le dăm noi să mănânce, când noi nu avem decât cinci pâini şi doi peşti? N-avem de ajuns nici pentru noi! Bine, le dăm şi pe acestea, dar la atâta mulţime…», că era mare mulţimea, cu mai multe femei decât bărbaţi! Toţi aşteptau Cuvântul lui Dumnezeu, iar, dacă spune Evanghelia că a săturat mai mult de cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, înseamnă că Mântuitorul Hristos a săturat de mâncare la vreo treizeci de mii de persoane! În mod surprinzător, nu s-au socotit femeile la numărătoare, fiind mai greu de numărat, pe de o parte, iar, pe de altă parte, femeile mănâncă mai puţin decât bărbaţii, motiv pentru care Sfânta Evanghelie ne spune cifra de cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii. Conţinutul Pericopei Evanghelice ne dezvăluie faptul că Mântuitorul Iisus Hristos a făcut această minune de a înmulţi pâinile şi peştii, spunându-le Apostolilor: „Împărţiţi-le!”, iar, fiind uimiţi, au început să împartă, crezând că rămân fără alimente, în cele din urmă, dar, Dumnezeu făcea minunea şi mai departe aveau ce să le dea hrană credincioşilor. Putem deduce faptul că după toate bunurile alergăm în viaţa aceasta, dar în special, după mâncare, fiindcă omul nu poate trăi fără mâncare, chiar dacă este puţină! Inclusiv pustnicii, chiar şi sfinţii în pustiu, tot mănâncă puţin, dar, important este, nu cât mâncăm, ci cum mâncăm şi dacă putem înţelege că mâncarea este ceva care să ne ţină în viaţă, care să ne dea putere pentru a lucra cele ce ne sunt de folos! Este un lucru cert că mâncarea este întreţinerea vieţii şi în acelaşi timp este posibilitatea noastră de a fi împreună şi de a ne împărtăşi dragostea unul către altul, de aceea, primii creştini, după fiecare Sfântă Liturghie erau împreună la masă. Din păcate, unii oameni îl ignoră pe Dumnezeu, sărbătoare de sărbătoare, însă, făcând minunea aceasta, Iisus Hristos ne-a învăţat că, dacă ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, mai este necesar să ne răspundem şi cu câtă credinţă, cu câtă simţire a inimii, a sufletului nostru, o vom face, mai ales că oamenii aceia n-au aşteptat o minune, ci, s-au hrănit din dulceaţa cuvintelor lui Hristos, pentru că: «Niciodată n-a vorbit cineva ca Omul Acesta!», spuneau toţi credincioşii prezenţi! Aşadar, să ascultăm cuvintele Lui Dumnezeu, să ne bucurăm de lucrarea Lui şi de prezenţa Lui în lume, să muncim, rugându-L să sporească munca noastră şi să dea folos muncii noastre! De multe ori vedem că dintre toţi cei care lucrează, puţini au spor, pentru că mulţi nu lucrează cu Dumnezeu, pentru că nu înţeleg că, de fapt, Dumnezeu stă cu mâinile întinse şi ne aşteaptă să luăm din mâinile Lui bunătăţile, iar, noi Îl refuzăm cu obstinaţie! Dumnezeu ne întinde Mâna Sa şi ne spune: „Folosiţi-o pentru suflet”, dar, noi o folosim pentru boi, pentru vaci, pentru măgari, pentru porci, pentru găini, pentru maşini, pentru distracţii, pentru furat, pentru jocuri de noroc, pentru a lovi în semenii noştri, pentru atâtea şi atâtea fapte ale fărădelegilor! Dumnezeu întinde mâinile Sale la sărbătorile din timpul anului bisericesc şi zice: „Bucuraţi-vă în aceste zile!”, iar, oamenii, în loc să se bucure de aceste zile, iau coasa şi furca, sapa şi tractorul şi merg pe câmp sau construiesc case şi drumuri, iar, ca să se înşele cu mai multă osândă, spun că animalele şi maşinile, că patronii şi dorinţa de a câştiga bani, nu au sărbătoare! E adevărat, poate că animalele nu au sărbătoare, dar, noi avem sărbătoare! Păcătuind cu vorba şi cu fapta, oamenii Îl îndepărtează Duminică de Duminică, sărbătoare de sărbătoare pe Dumnezeu şi mergem din întuneric spre mai adânc întuneric, de aceea, să nu ne mai mirăm dacă se înteţesc furtunile, se continuă cutremurele, se înmulţesc de la o zi la alta tragediile, omorurile, sinuciderile, atacurile armate, războaiele şi alte asemenea evenimente şi semne ale Apocalipsei! Dumnezeu, în iubirea Lui, tot vine şi tot încearcă să ne schimbe viaţa aceasta păcătoasă, dar, propaganda globalistă şi mirajul banilor sunt mai acroşante şi mai ademenitoare! Am auzit, în vremea Sfântului Ilie, câte încercări n-a avut Dumnezeu ca să salveze lumea idolatră, iar, în vremea Prorocului Iona, au fost atâtea încercări şi ce luptă avea Dumnezeu, doar-doar se va întoarce poporul rătăcit şi va veni spre calea cea dreaptă, spre calea credinţei, fiindcă Dumnezeu ne învaţă că, făcând minunea aceasta, dacă ascultăm cuvântul Său şi facem Voia Sa, cu câtă simţire a inimii şi a sufletului o facem, alte minuni se adaugă nouă!
„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”!
În Duminica a 8-a după Rusalii, ca şi în alte cazuri, nu trebuie să vedem în această minune doar o rezolvare de moment a unei trebuinţe oarecare, mai ales că înmulţirea pâinilor şi a peştilor are sens euharistic, anticipând, astfel, Sfânta şi Marea Taină a Euharistiei. De aceea, să ne reamintim că la «Cina cea de Taină», Mântuitorul a făcut aceleaşi gesturi liturgice: a luat pâinea, a mulţumit, a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor Săi, iar, din dorinţa de a adânci acest înţeles euharistic al înmulţirii pâinilor, la rândul său, Sfântul Evanghelist Ioan, care ne relatează aceeaşi minune a înmulţirii pâinilor, adaugă: «Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul Care va să vină în lume. Cunoscând deci Iisus că au să vină să-L ia cu sila ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur!» (Ioan 6, 14-15). Deci, Domnul era nedumerit şi întristat, pentru că El nu venise pentru a fi împărat lumesc, de acea, S-a retras în munte, singur, mâhnit că cei de faţă, inclusiv ucenicii, au rămas doar la înţelesul material al minunii săvârşite în locul acela pustiu de la malul mării! Dar, mai târziu, însă, ucenicii vor înţelege că este vorba despre Sfânta Euharistie, Trupul şi Sângele Domnului, pentru care se folosesc ca elemente materiale pâinea şi vinul, acelea care se sfinţesc la Sfânta Liturghie instituită de către Iisus Hristos la «Cina cea de Taină». Acum începem să întrezărim înţelesul acestei porunci, că aşa cum la înmulţirea pâinilor apostolii au fost cei care au împărţit hrana mulţimilor, tot la fel după Înălţarea la cer a Domnului şi după Pogorârea Sfântului Duh, tot ei vor fi primii slujitori care vor săvârşi Sfânta Liturghie, împărţind, astfel, hrana nemuririi, care este Sfânta Împărtăşanie! În concluzie, să înţelegem că într-o lume a relativismului şi a secularismului, a îndoielilor, a depresiei, a fricilor şi a foametei, minunea aceasta capătă parcă accente noi, iar, actualitatea ei devine ceva ce nu s-a pierdut în timp. Domnul Iisus Hristos este singurul care ne poate spulbera orice îndoială şi ne poate oferi hrana atât de necesară, pentru că El vrea ca pe lângă îndestularea trupului, să avem şi pe cea a sufletului, iar, Dumnezeu ne învaţă că, făcând minunea aceasta, dacă ascultăm cuvântul Său şi facem Voia Sa, cu câtă simţire a inimii şi a sufletului o facem, alte minuni se adaugă nouă!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
