Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu este Învierea dragostei Tatălui Ceresc, pentru cei care gustă moartea ca pe o adormire odihnitoare, iar nu ca pe un dar din care te trezeşte glasul Lui Hristos!

În Duminica a 24-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 14-22; Ev. Luca 8, 41-56 (Învierea fiicei lui Iair); glas 4, voscr. 10, la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica noastră Ortodoxă, după cele două sărbători creştine, cea a «Sf. Mare Mc Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» şi cea a «Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor», la Sfânta Evanghelie aflăm despre o altă minunată înviere prin care Mântuitorul Iisus Hristos, Îşi confirmă cu deplinătate dumnezeirea Sa, mai întâi prin vindecarea femeii cu scurgere de sânge de 12 ani, iar în final, prin minunea învierii fiicei lui Iair, mai ales că după învierea copilei, aşa cum citim în Sfânta Scriptură, toţi cei prezenţi au fost cuprinşi de o mare uimire, chiar de spaimă, iar, mulţi dintre noi ne asemănăm cu această copilă, pentru că devenim asemeni celor morţi pentru păcatele pe care le săvârşim. Când ajungem într-o astfel de situaţie, Domnul Hristos ne prinde de mână şi ne porunceşte: “Ţie îţi poruncesc, ridică-te!”, ceea ce înseamnă că păcatele ne doboară, dar, binecuvântarea lui Dumnezeu ne înalţă. Aşadar, când a înviat-o pe fiica lui Iair, Domnul Hristos a arătat că moartea este doar un somn odihnitor, deşi era evident pentru mulţi că moartea este un proces ireversibil, ca o dovadă că Mântuitorul are o altă perspectivă asupra lucrurilor, mai ales că în conformitate cu învăţăturile creştine, moartea e doar o «poartă» spre tărâmul vieţii veşnice. De obicei, Hristos le cere celor vindecați să nu spună nimănui minunea, însă, de această dată, El Însuși o face cunoscută, tocmai pentru a arăta puterea credinței celui care se roagă în ascuns și împlinește poruncile în mod tainic, în contrast cu ritualismul mozaic, cu obiceiul oarecum zgomotos al practicilor religioase decăzute în formalism (Matei 6, 5). Credem că Domnul Hristos face cunoscută această minune celor care Îl însoțeau din câteva motive: pentru a curma frica și neliniștea femeii, care era mustrată de conștiință că a furat darul, pentru a-i îndrepta părerea ce o avea despre El, crezând că se putea tăinui de El, cu toate că Dumnezeu știe gândurile omului, apoi, pentru a urma și alții credința ei, și pentru a-i întări credința lui Iair care era dărâmat, căci cei ce veniseră după el îi ziceau că fiica lui murise. La acestea am putea adăuga și urmarea exemplului răbdării femeii, care suferea de 12 ani acea neputință, înscriindu-se în categoria celor care, fără a se mânia împotriva lui Dumnezeu, și-au consumat viața, adică, de 12 ani, câţi trecuseră de la nașterea fiicei lui Iair, iar Hristos alege să le vindece pe amândouă în aceeași zi, arătând că moartea și boala sunt doar urmări ale păcatului și că doar întâlnirea cu Dumnezeu aduce vindecare și viață, că dintotdeauna şi pentru totdeauna, Dumnezeu este Învierea dragostei Tatălui Ceresc, pentru cei care gustă moartea ca pe o adormire odihnitoare, iar nu ca pe un dar din care te trezeşte glasul Lui Hristos!

«Iar El a zis: ,,Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme”!».
Aşadar, în Duminica a 24-a după Rusalii aflăm că după ce Mântuitorul scosese legiunile de demoni din bărbatul din ținutul Gherghesenilor, trecând marea înapoi, unde mulțime multă Îl aștepta, iată, un bărbat cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii, căzând la picioarele Lui Hristos, Îl ruga să intre în casa lui, pentru că avea o fiică de doisprezece ani care era pe moarte. Deci, acest fariseu vine la Iisus Domnul, iar, dezbinările de suprafață sunt lăsate la o parte, mai ales în fața situațiilor limită – suferința, moartea, şi de aceea, el cade în genunchi în fața lui Iisus, Care merge spre casa rabinului. Tot atunci, din acea mulțime, strecurându-se cu greutate, vine cu sfiiciune, apropiindu-se de Mântuitorul, o femeie care de doisprezece ani avea pierdere de sânge şi viaţa se scurgea din ea, iar, atât suferința, cât și statutul ei de femeie o țin în această smerenie, în sfială. De aceea, își zicea ca pentru sine: «Măcar de veșmintele Lui de mă voi atinge, și mă voi vindeca!», ceea ce denotă, câtă înțelegere uimitoare şi cât de adâncă poate fi, pentru ca noi să realizăm, cât de pătrunzător a lucrat în ea cugetarea, gândirea ei, în acești doisprezece ani de suferință, pentru cunoștința adevărului. Deci, femeia s-a atins de veșmintele Lui, iar, Iisus, pentru că femeia era într-o parte, întreabă, dar nu pentru că nu ar fi știut, ci ca să audă și să înțeleagă toți: “Cine s-a atins de Mine?”. Apostolii au rămas nedumeriți, iar, Sf. Apostol Petru, ca întotdeauna, luând cuvântul în numele lor, răspunde: “Învățătorule, te-mpresoară lumea, te îmbulzește, și mai întrebi cine s-a atins de Tine?”. Dar Iisus spune: “De Mine s-a atins cineva!”. În cazul de față, nu toți s-au atins cum s-a atins acea femeie, şi cutremurându-se cu un fel de spaimă, de uimire că a fost descoperită, a ieșit în fața tuturor şi a rostit mărturia ei, cum, atingându-se doar de veșmântul Domnului s-a vindecat îndată. Și i-a dat viață Cel care ne-a dat și nouă sângele Lui ca să avem viață, după care Iisus i-a spus: “Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace”!, deci, Dumnezeu este Învierea dragostei Tatălui Ceresc, pentru cei care gustă moartea ca pe o adormire odihnitoare, iar nu ca pe un dar din care te trezeşte glasul Lui Hristos!

«Şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: ,,Copilă, scoală-te!”».
După aceea, urmează învierea fiicei lui Iair! Cu toate că vin speriaţi şi nedumeriţi vestitorii morții, care îi spun tatălui fetei: «Nu mai supăra pe Învățătorul. A murit fiica ta!», totuşi, Iisus, auzind acestea, i-a spus lui Iair: “Nu te teme, crede numai, și se va izbăvi!”, un cuvânt uimitor, ca fiecare cuvânt al Mântuitorului. Întâi: “Nu te teme”, nici în fața bolii, nici în fața morții, dar, Iisus îi spune lui Iair: Crede numai, și se va izbăvi fetița ta! Atunci, adâncul adâncurilor nu e moartea, în nici un chip, deoarece, la Iisus Hristos se răstoarnă total situaţia: sensul existenţei este viața, nu moartea! Domnul Iisus mergea cu Iair alături, iar acesta se cutremura, pentru că înaintând spre casa lui, cei de acolo plângeau și se tânguiau… Deci, ajungând în casă, Domnul i-a rugat pe ceilalți să iasă afară, și au rămas numai Petru, Ioan și Iacov, cei trei ucenici de taină, împreună cu tatăl și mama copilei, cărora le-a zis: “Nu plângeți, n-a murit, ci doarme!”. În concluzie, credința ne unește cu Cel în care este însăşi Viața, aşa cum s-a întâmplat cu acea femeie bolnavă. Deci, finalul e întotdeauna fericit, în Dumnezeu, e viață! Deci, Iisus a întins mâna, și mâna Lui s-a atins de copilă; a prins-o cu mâna. Și a zis: ,,Copilă, ție îți zic, scoală-te”!. Și a înviat copila. Și s-a dat jos și umbla prin încăpere. Acolo, în casa lui Iair, în fața morții, Fiul Lui Dumnezeu întinde mâna, dar cu Duhul Sfânt, căci unde e Fiul e și Duhul Sfânt.! Așadar, precum ne zidește, așa ne și înviază Dumnezeu prin Fiul Său și prin Duhul Sfânt, ca noi să ne aducem aminte de ceea ce Părintele Dumitru Stăniloae numeşte «vistieria din lăuntrul nostru, care este în Duhul și în Cuvântul lui Dumnezeu, primite la Botez de fiecare» dintre noi, pentru că dintotdeauna şi pentru totdeauna, Dumnezeu este Învierea dragostei Tatălui Ceresc, pentru cei care gustă moartea ca pe o adormire odihnitoare, iar nu ca pe un dar din care te trezeşte glasul Lui Hristos!
Profesor dr. Vasile GOGONEA